Vezi cât de bine arată Jane Fonda la 73 de ani - VIDEO

Jane Fonda, în vârstă de 73 de ani, a uimit pe toată lumea cu apariţia ei la Festivalul de Film de la Cannes, şi a eclipsat alte actriţe mai tinere cu ţinuta sa şi cu felul în care arată.

2406 afișări
Imaginea articolului Vezi cât de bine arată Jane Fonda la 73 de ani - VIDEO

Vezi cât de bine arată Jane Fonda la 73 de ani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Actriţa şi-a făcut apariţia pe covorul roşu de la Cannes la premiera filmului "Sleeping Beauty/Frumoasa adormită" şi a purtat o rochie lungă, transparentă pe părţile laterale şi pe spate, creată de Emilio Pucci, scrie dailymail.co.uk.

Jane Fonda a atras toată atenţia fotografilor, deşi actriţele mai tinere Diane Kruger şi Rachel McAdams au purtat ţinute seducătoare.

Vedeta a recunoscut că a apelat la operaţii estetice pentru a-şi păstra frumuseţea. Fonda şi-a făcut un implant la sâni în anii '70 şi mai multe operaţii la bărbie, gât şi ochi anul trecut.

Jane Fonda a lansat 24 de materiale pentru fitness din 1982 până în prezent, iar la începutul acestui an a declarat că activitatea fizică este cheia menţinerii sănătăţii la orice vârstă.

"Sunt foarte entuziasmată că m-am întors în afacerile din industria fitness. Ştiu din experienţa mea cât de important este pentru persoanele în vârstă să facă mişcare. Chiar dacă nu au făcut exerciţii fizice niciodată, acum este timpul să o facă, iar programele mele sunt o metodă bună şi sigură de a o face", a declarat actriţa pentru revista People.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici