Viaţa scandaloasă a pinguinilor din Japonia: Acvariile îşi fac publicitate pe seama triunghiurilor amoroase ale păsărilor. Care este cea mai şocantă relaţie

Acvariile din Kyoto şi Tokyo (Sumida) au dat publicităţii pentru al doilea an un tabel care reprezintă relaţiile încurcate de rudenie şi împerechere între păsările polare prezentate publicului, notează CNN Travel.

4905 afișări
Imaginea articolului Viaţa scandaloasă a pinguinilor din Japonia: Acvariile îşi fac publicitate pe seama triunghiurilor amoroase ale păsărilor. Care este cea mai şocantă relaţie

Acvariile din Japonia îşi fac publicitate cu legăturile incestuoase şi relaţiile dintre pinguini

Relaţiile dintre pinguini oferă mai multă dramă şi şoc decât orice telenovelă, spun japonezii. Triunghiuri amoroase, incest, dragoste neîmpărtăşită, nimic nu lipseşte din peisajul afectiv al pinguinilor crescuţi de japonezi.

"Ne-am dori să îşi dea seama cât mai multă lume că pinguinii sunt ca oamenii. Fiecare are propria personalitate şi trăiesc în diferite tipuri de relaţii”, a explicat Shoko Okuda, purtătoarea de cuvânt din partea ORIX Group.

"Anul trecut, graficul relaţiilor dintre pinguini a creat senzaţie în media socială. De aceea am actualizat datele în acest an”, a spus oficialul.

În ciuda unor elemente fără nicio îndoială întunecate ce se pot remarca în relaţiile dintre pinguini, actualizările ar fi ”mai drăguţe, mai fericite”, cu toate că reprezentanţii acvariilor recunosc şi faptul că relaţiile au devenit ”încă şi mai complicate”.

Japonezii au reprezentat cu inimi şi linii roşii cuplurile şi legăturile funcţionale şi au folosit linii albastre şi inimi sfărmate relaţiile care au încetat. Inimi cu semnul întrebării şi linii mov au fost folosite pentru relaţiile complicate care par să fie mai mult decât prietenie. Prietenia este indicată prin linii galbene iar rivalitatea este marcată în grafic prin linii verzi.

Cea mai populară femelă din Acvariul din Kyoto este Tera, graficul indicând prin linii albastre toate dezamăgirile pe care le-a provocat celor care i-au făcut curte în ultimul an. În prezent este legată de Orre, un pinguin descris ca fiind ”obsedat de control”, dar este interesată şi de Same şi Shijyou (care este într-un alt cuplu.

O altă relaţie care a atras atenţia îngrijitorilor a fost cea dintre Kuruma şi Nijou. Cei doi sunt tată şi fiu, dar au format un cuplu anul trecut, pentru ca în 2019 să fie amândoi interesaţi de aceeaşi femelă, Hana.

Cea mai şocantă relaţie este cea între Kama, cel mai bătrân pinguin din acvariul lui Kyoto şi Saya, puiul surorii lui Koyto.

Între cei doi este o diferenţă de 17 ani. Pinguinii trăiesc în medie numai 20 de ani.

Nici pinguinii din Tokyo nu sunt mai liniştiţi. Rozu era foarte priceput să îşi facă mereu noi relaţii. Din momentul în care a ajuns împreună cu Warabi a preferat să dezvolte o relaţie exclusivă cu acesta şi, spun îngrijitorii, ”nu suportă să se îndepărteze unul de celălalt”.

Pinguinii au o relaţie la fel de intensă şi cu îngrijitorii lor, graficul arătând ce tensiuni iau naştere în funcţie de atenţia pe care un îngrijitor o arată unui pinguin sau altuia.

”Unii spun că relaţiile dintre ei sunt mai complexe decât cele umane, iar alţii zic şi că nu se satură să urmărească lucrurile care se întâmplă în graficul prezentat de noi”, au arătat reprezentanţii acvariilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
japonia,
pinguini,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici