COMENTARIU: Bucureştiul experimentează deszăpezirea cu gargară în loc de plug

Şcolile şi grădiniţele Capitalei au fost închise pentru cel puţin o zi, bulevardele vor fi şi ele închise temporar, iar majoritatea maşinilor sunt condamnate să stea în parcare. Totul din cauza unui strat de zăpadă de cel mult 30 de centimetri, pe care stă, mândru, "pionul".

50 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU: Bucureştiul experimentează deszăpezirea cu gargară în loc de plug

COMENTARIU: Bucureştiul experimentează deszăpezirea cu gargară în loc de plug (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Afară ninge. Normal, suntem în februarie. Aşadar, nimic deosebit. Din contră, suntem chiar norocoşi, căci de data asta stratul de zăpadă nu depăşeşte mai niciunde 30 de centimetri.

Toată lumea ştia de ninsoare, meteorologii o tot anunţă de vineri.

Totuşi, sunt mai bine de 30 de ore de când, în special în Bucureşti, dar şi în restul judeţelor din sudul ţării, oamenii statului stau la sfat şi discută despre măsurile menite să facă existenţa mai uşoară plătitorului de taxe. Rezultatul?

"Gâgâlicile astea mici să stea acasă mâine (luni, n.r.), ca noi să putem să deszăpezim oraşul", a anunţat, duminică, primarul general Sorin Oprescu. Se referea la copiii de grădiniţă şi la cei din clasele I-VIII. Măsura propusă de Oprescu a fost îmbrăţişată imediat de ministrul Educaţiei, care a decis în consecinţă.

Ba, alături de însuşi premierul Boc, ministrul Funeriu a dispus să nu se facă şcoală şi în alte 11 judeţe avertizate meteo.

Este însă oportună măsura, în condiţiile în care, totuşi, Bucureştiul este acoperit de un strat de zăpadă de doar 30 de centimetri? Ce se va întâmpla cu părinţii care nu au cu cine să-şi lase copiii de grădiniţă în ziua lucrătoare de luni? Vor sta şi ei acasă?

Continuăm. În noaptea de duminică spre luni, "arterele principale" ale Capitalei - principala, poate singura preocupare a lui Oprescu - vor fi închise progresiv, câte o oră, pentru a fi "pregătite" pentru traficul de luni dimineaţă. N-ar fi mare problemă, căci traficul după miezul nopţii este, conform tuturor studiilor, extrem de redus.

Problema este însă alta. Momentan, pe majoritatea acestora se circulă decent. Mai încet, ce-i drept, este totuşi iarnă. Dar decent. Însă întrebarea este: cum vor ajunge maşinile bucureştenilor să intre pe "arterele principale", când străzile pe care majoritatea stau parcate sunt neumblate şi, astfel, imposibil de străbătut?

Ca să nu mai vorbim de anunţul municipalităţii de sâmbătă legat de "tratamentul preventiv" aplicat de firmele de deszăpezire pe aceste bulevarde. Total inexistent, dacă este să ne luăm după faptul că şi ele s-au înzăpezit în ritm cu celelalte drumuri din oraş.

Dacă "eforturilor" primarului şi măsurilor premierului şi ministrului Educaţiei adăugăm şi apelurile tragice ale poliţiei sau prefectului, care sâmbătă chema oamenii mai repede acasă din week-end-ul la munte, se pare că avem de-a face cu o calamitate. "Evitaţi să folosiţi maşinile personale" sau "Bucureşteni, veniţi acasă de sâmbătă" sunt mesaje care parcă anunţă apocalipsa. Dacă însă dăm puţin draperiile la o parte şi privim pe fereastră, putem vedea cu toţii realitatea: o amărâtă de zăpadă de 30 de centimetri Pe care, în loc să o dea de pe străzi cu plugurile, oamenii statului român o pomenesc necontenit în comunicate, mesaje, sfaturi şi învăţăminte pentru popor.

Şi când te gândeşti cum o aşteptau primarii prin noiembrie, atunci când chemau presa buluc să se pozeze cu zecile de pluguri cu girofarele pornite şi pregătite până-n dinţi să se ia la trântă cu iarna...

În declaraţia sa de duminică după-amiază, Oprescu n-a spus nimic despre străzile "de legătură" dintre "marile artere". Nimic despre străduţele şi aleile dintre blocuri, de unde maşinile celor mai mulţi bucureşteni nu pot ieşi pentru că pur şi simplu nu pot merge sute de metri prin zăpada neatinsă.

A mai vorbit despre amenzi, ameninţând cu ele firme, instituţii, oameni de rând, operatori de deszăpezire. După care, întrebat de valoarea amenzilor date până acum, s-a mâniat puţin, spunând că nu amenzile rezolvă problema, ci simţul civic al cetăţenilor şi bunul simţ al firmelor de salubrizare care se ocupă de pluguit drumurile în cele câteva zile cu ninsoare care se abat în fiecare iarnă peste Bucureşti.

Oprescu a părut superior şi mulţumit de modul în care duminică se circula pe bulevarde. Ce-i drept, erau foarte libere, căci puţini şoferi se aventurau până la ele. "După părerea dumneavoastră, nu se circulă bine, după a mea, da. Eu sunt mulţumit că pe bulevarde se merge, că merge RATB-ul...", a spus Oprescu, fără a uita să arunce din nou scuza că problema străzilor este "la sectoare".

După declaraţia de presă de duminică, Oprescu s-a retras în biroul său, de unde a ieşit, cinci minute mai târziu, cu o căciulă fistichie pe cap şi un walkie-talkie în mână, pregătit să înfrunte "nămeţii" de 30 de centimetri şi spunând, satisfăcut, că e mai bine ca în alţi ani.

În urma lui, poliţistul comunitar care îi păzeşte biroul şi-a înşfăcat staţia de emisie-recepţie de pe birou şi le-a comunicat colegilor postaţi jos, la intrarea în clădire, că primarul se apropie: "Coboară pionul!".

(Comentariu realizat de Ovidiu Vanghele,ovidiuv@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici