Înfiinţarea USL, consfinţită în zece minute, într-o sală pe jumătate goală

Semnarea documentelor de înfiinţare a Uniunii Social-Liberale s-a petrecut, sâmbătă, la Sala Unirii de la Parlament, în mai puţin de zece minute, în faţa unei mulţimi de camere de filmat, dar a unei asistenţe reduse în rândul membrilor PSD şi PNL.

530 afișări
Imaginea articolului Înfiinţarea USL, consfinţită în zece minute, într-o sală pe jumătate goală

Înfiinţarea USL, consfinţită în zece minute, într-o sală pe jumătate goală (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Pregătirile pentru scenariul semnării documentelor USL au durat aproape două ore, deşi ceremonia propriu-zisă nu a consumat mai mult de zece minute.

Pentru semnarea actelor a fost improvizată o scenă, acoperită cu covor roşu, pe care a fost amplasat un birou alb şi două scaune tapiţate cu roşu.

În spate a fost instalat un banner de dimensiuni considerabile, cu sigla şi însemnele Uniunii Social Liberale.

Spaţiul dinaintea podiumului, rezervat liderilor celor trei partide, a fost îngrădit cu un cordon roşu.

În aşteptarea lui Ponta, Antonescu şi Constantin, membrii PSD şi PNL care participaseră, anterior, la Consiliul Naţional al PSD, respectiv la Delegaţia Permanentă a PNL, s-au aşezat în jurul cordonului.

Deşi punerea în scenă, precum şi declaraţiile actorilor principali au dat de înţeles că evenimentul este unul istoric şi o premieră, în Sala Unirii nu au asistat mai mult de două sute de social-democraţi şi liberali, astfel că spaţiul, gândit ca unul impresionant, a fost pe jumătate gol.

Semnarea propriu-zisă a documentelor a fost imortalizată de martorii evenimentului cu telefoanele mobile.

După ce Antonescu şi Ponta s-au îmbrăţişat şi s-au pupat, s-au retras într-o sală alăturată, unde au venit şi soţiile lor, Adina Vălean şi Daciana Sârbu. Cei patru nu au ciocnit cupe de şampanie, cum se obişnuieşte la astfel de evenimente, ci apă plată, în timp ce bărbaţii puneau la cale apariţiile în emisiunile televizate.

La ceremonia de înfiinţare a Uniunii Social Liberale a fost remarcată absenţa unor lideri social-democraţi sau liberali precum Mircea Geoană, Ludovic Orban sau Călin Popescu Tăriceanu.

(Material realizat de Florin Ciolac).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici