Ambasadorul britanic: Vrem să fim siguri că Parlamentul recunoaşte importanţa luptei anticorupţie

Direcţia Naţională Anticorupţie şi organizaţiile din domeniu au un rol important, "cheie", în România, a spus ambasadorul britanic Paul Brummell, după întâlnirea cu liderii Senatului şi Camerei Deputaţilor, arătând că diplomaţii au vrut să se asigure că în Parlament este înţeleasă această importanţă.

541 afișări
Imaginea articolului Ambasadorul britanic: Vrem să fim siguri că Parlamentul recunoaşte importanţa luptei anticorupţie

Brummell: Vrem să fim siguri că Parlamentul recunoaşte importanţa luptei anticorupţie (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

"Am avut o întâlnire foarte productivă, foarte roditoare, am vrut să mulţumim şi domnului Tăriceanu şi domnului Zgonea pentru oportunitatea de a avea această întâlnire şi am subliniat importanţa rolului Parlamentului, am subliniat importanţa independenţei şi suveranităţii Parlamentului. Am discutat şi despre această perioadă foarte importantă din România, toţi am subliniat şi am sprijinit rolul DNA şi al organizaţiilor anticorupţie din România, care joacă un rol foarte important, un rol cheie în ţara aceasta", a declarat ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell, după întrevederea cu preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Brummell a precizat că nu este rolul diplomaţilor "de a sugera legi", dar au vrut să se asigure că în Parlament se înţelege importanţa luptei anticorupţie.

"Vrem să fim siguri că discuţiile care au loc în ceea ce priveşte statul de drept din Parlament sunt discuţii care recunosc importanţa luptei anticorupţie pentru dezvoltarea României şi prosperitatea poporului român", a spus ambasadorul britanic.

Întrevederea desfăşurată la Senat a avut loc la solicitarea însărcinatului cu afaceri al SUA, Dean Thompson, la ea luând parte şi Paul Brummell, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii, Mattheus van Bonzel, ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos, şi Achim Troster, şeful adjunct al misiunii Ambasadei Germaniei.

Iniţial, Dean Thompson a solicitat ca întrevederea să aibă loc la reşedinţa ambasadorului SUA şi la ea să participe şi copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga.

Întâlnirea a durat aproape două ore. După încheierea discuţiilor, Tăriceanu a făcut declaraţii, timp în care diplomaţii au aşteptat în Salonul Dimitrie Cantemir. Cei patru au ieşit împreună la declaraţii, dar singurul care a vorbit a fost ambasadorul britanic.

Misiunile diplomatice au avut recent reacţii în urma propunerilor de modificare a Codului penal şi Codului de procedură penală făcute în Parlament.

Ambasada SUA a precizat, în 6 mai, că urmăreşte îngrijorările generate de amendamentele propuse la Cp şi Cpp, subliniind că orice modificări trebuie analizate cu atenţie de toate părţile interesate, pentru a se asigura că nu subminează progresele recente obţinute în consolidarea statului de drept.

"Urmărim îngrijorările generate de amendamentele propuse de Parlament la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală în această săptămână. Orice modificări aduse acestor coduri trebuie analizate cu atenţie şi în mod transparent de toate părţile interesate, pentru a se asigura că aceste modificări nu subminează progresele recente obţinute de România în consolidarea statului de drept şi în lupta anticorupţie", a transmis Ambasada SUA.

"Aşa cum am mai declarat, astfel de rezultate ar fi un semnal descurajator, mai ales pentru investitori. Transparenţa, predictibilitatea şi stabilitatea sunt factori esenţiali pentru atragerea în România a investitorilor locali şi internaţionali", a precizat misiunea diplomatică, la solicitarea MEDIAFAX.

Şi Ambasada Marii Britanii a precizat, în 6 mai, că urmăreşte îndeaproape propunerile de modificare a Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, subliniind că Parlamentul trebuie să sprijine instituţiile sistemului judiciar şi statul de drept.

"Urmărim îndeaproape şi am luat notă de preocupările semnalate referitor la propunerile de modificare a Codului de Procedura Penală şi a Codului Penal", a transmis Ambasada Marii Britanii.

"Aşa cum recomandă raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, Parlamentul trebuie să sprijine instituţiile sistemului judiciar şi statul de drept", a precizat misiunea diplomatică.

Ambasada Germaniei la Bucureşti a precizat sprijină eforturile continue ale autorităţilor de urmărire penală din România în lupta împotriva corupţiei şi urmăreşte "cu mare atenţie" încercările de aşezare a activităţii eficiente a acestor instituţii "pe un fundament modificat".

"Ambasada Republicii Federale Germania sprijină eforturile continue ale autorităţilor de urmărire penală ale României în lupta împotriva corupţiei. Acestea reprezintă expresia acelor angajamente asumate de România care se numără printre principiile fundamentale primordiale ale comunităţii europene de drept şi de valori. Din acest considerent, acestora le revine o importanţă deosebită şi în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare al UE. Parlamentele naţionale trebuie să reprezinte un exemplu în ceea ce priveşte protecţia şi menţinerea acestor fundamente", a precizat, vineri, la solicitarea MEDIAFAX, misiunea diplomatică, după propunerile de modificări la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală.

"În opinia noastră, este hotărâtor ca infracţiunile să poată fi combătute şi sancţionate în mod eficient şi ca activitatea instituţiilor menite să sprijine statul de drept să se poată desfăşura fără restricţii", se mai arată în răspunsul Ambasadei.

În acest context, Ambasada Germaniei la Bucureşti precizează că urmăreşte "cu mare atenţie încercările de aşezare a activităţii eficiente a autorităţilor române de urmărire penală pe un fundament modificat". "Acestea pot avea şi un impact nemijlocit asupra evaluării României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare", a mai spus Ambasada germană.

Senatorii Cristiana Anghel (PC) şi Ovidiu Donţu şi Ioan Chelaru (PSD) au propus, în Comisia juridică, un amendament la Codul Penal şi la cel de Procedură Penală, prin care "măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice", înlocuind sintagma "suspiciuni rezonabile". Luni, amendamentul a fost aprobat în plenul Senatului.

O altă propunere de modificare a Codului de Procedură Penală şi a Codului Penal, care prevede că măsurile preventive pot fi dispuse doar dacă există "probe concrete din care rezultă dincolo de orice îndoială că persoana a făcut infracţiunea", a fost iniţiată de un număr de nouă deputaţi PSD- Gheorghe Bogdan, Marian Ghiveciu, Marius Manolache, Adrian Mocanu, Ciprian Nica, Florin Pâslaru, Cătălin Rădulescu, Rodin Traicu, Eugen Uricec- şi unul de la minorităţi, Nicolae Păun. Proiectul se află la Senat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici