ANALIZĂ: Demisiile unor parlamentari nu duc la anticipate, ci la organizarea de parţiale

Demisiile în masă ale parlamentarilor opoziţiei nu pot determina declanşarea anticipatelor, ci determină organizarea de alegeri parţiale în colegiile de unde provin parlamentarii demisionari.

FOCUS: Demisiile unor parlamentari nu duc la anticipate, ci la organizarea de parţiale (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Alegerile anticipate se pot realiza, potrivit Constituţiei, după ce preşedintele ţării dizolvă Parlamentul, în condiţiile prevăzute de Constituţie.

"După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură", se arată în Constituţie.

O altă metodă pentru alegerea unui nou Parlament înainte de expirarea mandatului Legislativului în exerciţiu ar fi cea menţionată de preşedintele PNL vineri. Aceasta presupune un acord politic putere-opoziţie şi înseamnă, practic, ca toţi parlamentarii să demisioneze.

Însă demisia unor parlamentari, indiferent că ei reprezintă sau nu un grup politic întreg, nu atrage după sine declanşarea de legislative anticipate, ci organizarea de alegeri parţiale, în colegiile de unde provin parlamentarii demisionari.

Potrivit Constituţiei şi Regulamentelor Camerei şi Senatului, calitatea de parlamentar încetează la data întrunirii legale a Camerei nou-alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces.

Potrivit Regulamentelor celor două Camere, parlamentarii pot demisiona prin cerere scrisă, adresată preşedintelui Camerei respective. Acesta, în şedinţă publică, îl întreabă pe parlamentarul respectiv dacă stăruie în demisie, iar dacă răspunde afirmativ sau nu se prezintă în Cameră pentru a răspunde, cu toate că fost înştiinţat, preşedintele declară locul vacant.

Regulamentul Camerei Deputaţilor precizeză şi că dacă cererea de demisie a fost depusă în ultima zi lucrătoare a unei sesiuni sau în timpul vacanţei parlamentare, deputatul este considerat demisionat la data depunerii cererii. Cererea trebuie să conţină legalizarea de semnătură dată în faţa notarului sau atestarea identităţii părţilor realizată de avocat.

Preşedintele PNL declara, vineri, că dacă puterea ar fi de acord cu anticipatele, o soluţie pentru ca tot procesul să nu dureze mult ar fi ca toţi parlamentarii să demisioneze, caz în care Guvernul rămâne în funcţie până la organizarea de alegeri, în 45 de zile.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni seară, că parlamentarii liberali doresc, după ce puterea a refuzat declanşarea de anticipate, ca deputaţii şi senatorii USL să demisioneze din funcţii, el precizând că vor urma discuţii cu partenerii din Uniune, înainte de hotărârea finală.

"Din ce am discutat deocamdată în această seară se poate degaja, şi sunt mandatat să comunic acest lucru, un consens în legătură nu numai cu disponibilitatea, dar cu dorinţa parlamentarilor liberali de a ne retrage din acest Parlament şi a nu reveni decât atunci când vom reveni prin votul românilor chemaţi la urne", a spus Antonescu.

(Material realizat de Departamentul Politic, politic@mediafax.ro)



comentează şi tu Momentan sunt 12 comentarii
Taguri:
PARLAMENT ,
DEMISII ,
ANTICIPATE
COMENTARII
  • pentru guvern tehnocrat si deputati independenti 29 ian 2012

    Ar fi nevoie de o minune ,ca romanii sa scape de insemnele partidelor pe toate cele,precum insemnele bandelor pe ziduri.Nu ne sperie arogarea gen:"judetul x e al nostru,y e al vostru..."?Ideal cred ca ar fi guvern tehnocrat,deputati INDEPENDENTI,asa cum a presupus adevarata democratie can…

  • Anca 25 ian 2012

    V-aţi gândit la varianta asta:
    Cei care vor alegeri anticipate o fac de teama că dosarele lor ajung să fie ori finalizate şi trimise în istanţe, ori rezolvate de istanţe , aici este tot sensul anticipatelor.

  • pentru guvern tehnocrat 25 ian 2012

    Sa nu ne lasam dezbinati sau dusi de nas. 80% suntem nemultumiti si o parte din noi nu mai pot rezista. vrem guvern tehnocrat pt 20 de ani, dar controlat nu de partide ci de cifrele care rezulta de la bugetul tarii! Actuala conducere a marit de 4 ori datoria externa cu slab rezultat de crestere. Nu…

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa