Antonescu: Am respins ideea unui Guvern PDL-PNL
Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, joi seară, că liberalii i-au spus şefului statului că îl susţin pe Klaus Iohannis ca premier pentru un mandat cel puţin până în septembrie 2010, excluzând un Guvern PDL-PNL, dar precizând că uşile nu sunt închise pentru PDL dacă l-ar susţine pe Iohannis.
"Punctul nostru de vedere este ferm - Klaus Iohannis premier. Din punctul nostru de vedere, dacă şi PDL doreşte să se alăture susţinerii lui Iohannis, nu sunt uşile închise. Ceea ce pentru noi e limpede şi neschimbat este poziţia lui Klaus Iohannis ca prim-ministru şi, doi, nu un guvern politic, ci un guvern susţinut fie de o majoritate, fie chiar de un consens, cu oameni de competenţă, care să conducă cu autoritate ministerele şi care să fie susţinuţi de către partidele politice", a susţinut Crin Antonescu.
El a precizat că, din punct de vedere al duratei mandatului acestui eventual Guvern Iohannis, liberalii au propus o variantă în care ar putea conveni cu toţii ca acesta să aibă "cel puţin o durată până la 1 septembrie 2010".
Întrebat ce a spus preşedintele, liberalul a răspuns: "Nouă ne-a spus că se mai gândeşte şi mai discutăm".
"Am insistat din nou pe lângă preşedintele Traian Băsescu şi am reiterat poziţia noastră fermă pentru desemnarea lui Klaus Iohannis ca prim-ministru al României, pentru că este un om care şi-a dovedit competenţa, pentru faptul că este un independent necesar României, pentru că o majoritate parlamentară solidă îl susţine şi pentru faptul că opinia publică a primit cu încredere nominalizarea de către noi pentru funcţia de prim-ministru. Iohannis este o şansă poate istorică pentru România în acest moment dramatic şi e păcat să o ratăm din considerente politicianiste", a mai spus Antonescu.
El a subliniat că i-a repetat preşedintelui convingerea PNL că propunerea vizându-l pe Klaus Iohannis "nu e îndreptată împotriva domniei sale şi a PDL", precum şi faptul că, aşa cum a cerut, "majorităţile s-au verificat în Parlament şi prin declaraţia de principiu pe care au votat-o parlamentarii şi prin respingerea Guvernul Croitoru foarte recent".
Întrebat dacă şeful statului a menţionat din nou propunerea de a forma un guvern PDL-PNL, liderul PNL a spus că şeful statului a trecut în revistă acest lucru, susţinând că nu s-a pus "din capul locului" problema unui astfel de guvern în cadrul discuţiilor cu Băsescu.
"A trecut în revistă această posibilitate, pe care noi am respins-o categoric, pentru că nu de un Guvern sau o altă combinaţie politică are nevoie în acest moment România, ci are nevoie de un guvern condus de un independent, de tehnocraţi. (...) Nu am discutat despre un guvern PDL-PNL din capul locului. Asta e dorinţa domniei sale (Guvern PDL-PNL, cu premier PDL - n.r.), pe care nu o împărtăşim şi am spus-o foarte clar. Deci nici nu s-a pus problema", a adăugat liberalul.
Întrebat dacă după alegerile prezidenţiale ar putea discuta despre o asftel de formulă, Antonescu a menţionat că "după alegerile prezidenţiale cu Iohannis prim-ministru partidele vor discuta, el va avea o majoritate, majoritatea va fi constituită în jurul premierului şi în jurul obiectivelor sale de guvernare".
Solicitat să precizeze dacă nu ar fi posibilă şi o variantă fără Klaus Iohannis după prezidenţiale, Crin Antonescu a subliniat că în opinia sa Iohannis este o soluţie foarte bună.
"Nu e vorba că nu se poate, e o soluţie foarte bună pe care în cazul în care devin preşedinte o susţin din toate puterile pentru a rămâne, dacă va fi numit până atunci sau pentru a deveni premier al României, cu o susţinere majoritară în Parlament", a spus liderul PNL.
El a spus că preşedintele nu le-a dat detalii liberalilor despre nominalizarea unui alt indepenendent, menţionând că acesta a luat act de punctele de vedere ale liberalilor.
În plus, Antonescu a ţinut să facă precizări legate de "calculele electorale", menţionând că vizează o singură funcţie în statul român, "funcţia de preşedinte al României" pe care speră să o obţină la algerile prezidenţiale şi nu funcţia de premier sau preşedinte al Senatului, aşa cum s-ar fi speculat.
"Nicio altă speculaţie care s-a făcut în aceste zile nu are nicio legătură cu realitatea, nu mă interesează nici funcţia de prim-ministru, nici funcţia de preşedinte al Senatului pentru că cel puţin trei ani de acum încolo va fi ocupată de domnul Mircea Geoană, mă interesează preşedinţia României", a conchis Antonescu.
-
Gimnastul Flavius Koczi, campion european la sărituri
Sport astăzi, 17:06
Gimnastul român Flavius Koczi a cucerit, duminică, medalia de aur în proba de sărituri de la Campionatele Europene de la Montpellier (Franţa), cu un punctaj de 16.116. Flavius Koczi a mai cucerit medalia de bronz în concursul pe echipe. citeşte tot
-
Lagarde, grecilor: A venit timpul să plătiţi, nu vă aşteptaţi la compasiune
Economic astăzi, 15:57
Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a sporit presiunile asupra Greciei, afirmând că are mai multă compasiune pentru copiii din Africa sub-sahariană privaţi de şcoli decente, decât pentru mulţi dintre greci, care ar trebui să înceapă să-şi plătească taxele, relatează The Guardian. citeşte tot





Traim într-o lume ireala, s-au Crin a fumat iarba(marih...); cum spera el ca românii îi vor vota pe comunistii si securistii tarii? sa aibe chiar asa de slaba memoria...
Daca îl auzi ce spune, acest pseudo liberal chiar se crede important; de unde atîta siguranta si înfatuare? bai oameni buni treziti-l la realitate si asta luna care vine, mergînd cu toti la vot si votînd pe cine trebuie, cel care-i singur contra toti. ZEUS TOTDEAUNA I-A AJUTAT PE TEMERARI