Antonescu glumeşte cu Ponta: Te-ai gândit vreodată că ne păcălesc? Că Boc gândeşte totul şi Băsescu e marioneta lui?

Victor Ponta şi Crin Antonescu au fost întrebaţi, marţi, care este viziunea USL în privinţa reorganizării administrative a ţării, însă cei doi au spus doar că sâmbătă vor prezenta viziunea lor privind dezvoltarea regională şi au făcut glume pe seama lui Emil Boc şi a lui Traian Băsescu.

1371 afișări
Imaginea articolului Antonescu glumeşte cu Ponta: Te-ai gândit vreodată că ne păcălesc? Că Boc gândeşte totul şi Băsescu e marioneta lui?

Antonescu glumeşte cu Ponta: Te-ai gândit vreodată că ne păcălesc? Că Boc gândeşte totul şi Băsescu e marioneta lui? (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

Întrebat într-o conferinţă de presă care viziunea USL faţă de reorganizarea administrativă propusă de premierul Emil Boc, liderul PSD Victor Ponta a precizat că USL va prezenta, sâmbătă, la Sala Palatului, în faţa a cinci mii de aleşi locali ai PSD, PNL şi PC, viziunea sa faţă de reaorganizarea administrativă.

"La USL gândesc şi vorbesc cinci mii de oameni care ştiu despre ce e vorba. La PDL gândeşte Băsescu şi execută Boc. Dacă are cineva vreo explicaţie cum va face Boc aia cu opt judeţe... Dar astea sunt întrebări raţionale pentru oameni iraţionali. Sâmbătă prezentăm, cu cinci mii de oameni care ştiu ce e administraţia locală, viziunea noastră despre dezvoltare regională", a spus Ponta.

În acest moment a intervenit liderul PNL, Crin Antonescu: "Te-ai gândit vreodată că ne-au păcălit sau ne păcălesc? Că Boc gândeşte totul şi Băsescu e marioneta lui?".

"Ăsta e deja un scenariu aopocaliptic. Dacă Boc gândeşte, deja asta e o ştire, e breaking news", a replicat Ponta.

Luni dimineaţă, BPN al PDL a mandatat conducerea partidului să discute cu partenerii din coaliţie pentru elaborarea unui proiect de act normativ pentru reorganizarea administrativ-teritorială a ţării, după cum a anunţat Gheorghe Flutur.

Premierul Emil Boc a declarat, luni, că reorganizarea administrativ-teritorială este necesară pentru ca România să nu îşi submineze şansele de a atrage bani europeni, arătând că atribuţiile care ţin de servicii deconcentrate sau consilii judeţene trebuie să fie preluate de primării.

Emil Boc a explicat că descentralizarea trebuie să se producă până la ultimul nivel, iar atribuţiile care ţin de servicii deconcentrate sau de consilii judeţene, în principal, să se ducă la nivelul primăriilor, pentru că "acolo este cetăţeanul mai aproape de administraţie".

Prim-ministrul a mai arătat că la nivelul noilor consilii judeţene vor rămâne politicile de dezvoltare regională, de absorbţie de fonduri europene, de distribuire de fonduri pentru investiţii, drumuri, mediu. "Actualele judeţe nu fac faţă provocărilor secolului actual pentru a aduce bani europeni şi de a avea politici coerente în ceea ce înseamnă investiţii care trebuie să se realizeze", a mai spus Boc, adăugând că, de exemplu, un drum începe dintr-un judeţ şi se continuă în alt judeţ.

Surse din partid susţin că intenţia conducerii PDL este ca Guvernul să definitiveze chiar în această săptămână proiectul privind reorganizarea administrativă a ţării.

Dacă legea va fi adoptată în varianta susţinută de Traian Băsescu şi de PDL, România va avea opt regiuni, care se vor numi tot "judeţe". Totodată, vor fi desfiinţate actualele consilii judeţene şi prefecturi, întrucât va exista doar o structură administrativă pe judeţ, au relatat sursele citate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici