Antonescu: Ponta şi Băsescu compromit România prin sfada continuă şi spun că eu sunt certăreţ

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Oradea, că preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta compromit România prin sfada continuă, dar spun că el este certăreţ.

160 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Ponta şi Băsescu compromit România prin sfada continuă şi spun că eu sunt certăreţ

Crin Antonescu (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Antonescu a spus că, deşi el a fost indicat de multe ori ca fiind certăreţ, "alţii sunt cei care, într-o sfadă continuă, compromit România".

"Nu discut dacă premierul este corupt sau nu, dacă domnul Băsescu va intra sau nu la închisoare. Dar nu se poate ca în văzul întregii lumi să faci aceste lucruri la nesfârşit şi apoi să spui că Antonescu e certăreţ", a adăugat liderul PNL.

"De fapt, domnii Ponta şi Băsescu spun către români: «Proştilor, vă păcălim şi de data asta! Sărim cu paraşuta, ne băgăm la puşcărie din gură, ne facem corupţi din gură şi voi ne daţi voturile pentru că ştim noi să facem politică»", a continuat Antonescu.

La rândul său, vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a declarat că Traian Băsescu şi Victor Ponta încearcă să arunce în derizoriu campania electorală pentru PE.

"Înseamnă o lipsă de respect faţă de români, de Uniunea Europeană, pe care o clamăm tot timpul, şi faţă de cei care ar putea să vină la vot. Ce fac cei doi între tricouri şi decoraţii, Curte Constituţională, ascultă o serie de probleme grave cu care se confruntă România şi împiedică o dezbatere publică reală", a declarat Norica Nicolai, adăugând şi că, din pricina celor doi, "Curtea Constituţională a devenit un arbitru de modă, de tricouri".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici