Antonescu: Să corelăm eforturile ca să nu ajungem să facem cu toţii defilări cu bărcuţe

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică, la Suceava, că PNL nu intenţionează să facă noi alianţe politice, instituţionale, iar când vorbit despre o alianţă anti-PSD s-a referit la necesitatea corelării eforturilor celor care nu vor ca ţara "să încapă, toată, pe mâna PSD".

167 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Să corelăm eforturile ca să nu ajungem să facem cu toţii defilări cu bărcuţe

Antonescu: Să corelăm eforturile ca să nu ajungem să facem cu toţii defilări cu bărcuţe (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Într-un discurs susţinut în faţa câtorva sute de membri PNL Suceava, Antonescu a spus că nu intenţionează să realizeze o nouă alianţă pentru că PNL este pe picioarele sale, ci vrea o corelare a eforturilor celor care nu doresc ca ţara să încapă pe mâna PSD.

"Am vorbit despre o alianţă, nu în sens politic. Eu nu intenţionez deloc vreo nouă alianţă politică. PNL e pe picioarele sale. E mai tare ca niciodată şi PNL trebuie să conducă dreapta în această ţară şi trebuie să conducă această ţară. Am vorbit nu de o alianţă în sens politic, ci de necesitatea, într-adevăr, în România, a unificării, a concentrării, a corelării, tuturor eforturilor celor care nu doresc ca ţara asta să încapă, toată, pe mâna PSD şi să nu ajungem să facem cu toţii defilări cu bărcuţe şi îmbrăcaţi cu urechi roşii, mândri că suntem pesedişti", a spus preşedintele PNL, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Crin Antonescu a subliniat că PNL este mai puternic ca niciodată din punct de vedere organizatoric, din punct de vedere al culoarului politic, din punct de vedere al moralului.

Ulterior, într-o conferinţă de presă, Antonescu a spus că nu vede PNL aliat cu nimeni într-o alianţă instituţională de tipul Alianţei DA sau USL.

"Din multe motive PNL este rezervat faţă de noi alianţe. Eu cred că şi încrederea cetăţenilor români în alianţe, după eşecul USL în care atâtea speranţe şi-au pus şi ne-am pus, a scăzut. Cred însă că nu trebuie neapărat să ai alianţe politice constituite, trebuie să ai obiective, trebuie să ai teme. În momentul în care există obiective, teme, proiecte care pot interesa mai multe forţe politice, ele pot avea o acţiune convergentă în acest sens", a declarat Antonescu.

El a precizat că o asemenea preocupare nu are legătură cu Traian Băsescu, pentru că PNL nu are ce discuta cu Traian Băsescu, care peste câteva luni va fi fostul preşedinte al României.

Antonescu a arătat că nu există niciun motiv pentru a discuta cu Traian Băsescu despre acţiuni politice comune, cum ar fi o moţiune de cenzură care se discută cu partidele parlamentare.

"Nu am ce să discut despre şi cu Traian Băsescu", mai declarat liderul liberal.

El a menţionat că nici măcar discuţia despre aşa numita reunificare a dreptei, care pentru PNL are foarte puţin sens, întrucât liberalii nu sunt deloc convinşi că în afară de PNL mai există o altă forţă politică de dreapta, nu are cum să-i implice pe Traian Băsescu.

"Ce anume să discutăm cu preşedintele României despre unificarea dreptei vreodată? Nu avem ce să discutăm cu Traian Băsescu. Asta este minciuna lui Ponta şi a pesediştilor care deja văd că se conturează grosier, că ei din minciunile gogonate au trăit de când îi ştiu. Antonescu-preşedinte, Băsescu- prim ministru, exclus", a mai spus Crin Antonescu.

Antonescu a declarat, vineri seară, într-o intervenţie la un post de televiziune, că este "o chestiune de raţionalitate politică" din partea celor "care nu sunt azi cu PSD" ca să facă tot ce se poate "pentru ca PSD-ul să nu pună mâna şi pe Preşedinţia României".

"Indiferent câtre lucruri îi despart pe cei care nu sunt astăzi cu PSD, este o chestiune de raţionalitate politică şi de instinct de conservare democratică să facem ce putem pentru ca PSD-ul să nu pună mâna şi pe Preşedinţia României", a spus Antonescu.

El a susţinut că "a discuta cine, dacă şi de ce este de dreapta este o discuţie mai complicată decât aceea cine este împotriva PSD".

"Cred că toate partidele care sunt în acest moment în opoziţie pot să fie parteneri de discuţie. Dilema acestor alegeri prezidenţiale este dacă ele vor fi pro sau contra Băsescu, aşa cum crede Ponta şi cum vrea să-i facă pe români să creadă, sau dacă vor fi pro sau contra «toată puterea la PSD», aşa cum mi se pare mie că este real. De aceea discutăm cine este contra PSD, nu cine este sau nu de dreapta", a comentat preşedintele PNL, Crin Antonescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici