Aproape 30 de figuranţi au venit la sediul PSD, cerând bani promişi de Vanghelie - VIDEO

Aproximativ 30 de figuranţi au venit, luni, la sediul central al PSD, afirmând că au fost angajaţi prin intermediul unei firme de casting să facă figuraţie la Consiliul PSD Bucureşti de săptămâna trecută, fără a-şi primi banii.

45 afișări
Imaginea articolului Aproape 30 de figuranţi au venit la sediul PSD, cerând bani promişi de Vanghelie - VIDEO

Marian Vanghelie la Consiliul PSD Bucureşti de săptămâna trecută (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Cei 30 de oameni adunaţi în faţa sediului central al PSD au afirmat că au venit la partid pentru a-şi cere banii promişi pentru a participa, miercurea trecută, la Consiliul extraordinar al PSD Bucureşti.

Reprezentantul lor a precizat că au fost angajaţi, prin intermediul unei firme de casting, să participe la Consiliul PSD Bucureşti de miercurea trecută, cu misiunea de a umple sala şi de a aplauda.

Cei 30 de oameni au afirmat că li s-ar fi promis 25 de lei pentru a face figuraţie la Consiliul extraordinar al PSD Bucureşti.

După aproximativ 20 de minute, ei au plecat de la sediul central al partidului, reprezentantul acestora declarând că vor merge la sediul PSD Bucureşti de lângă Piaţa Universităţii.

Video Stirileprotv.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici