Aurescu: E necesară intensificarea Parteneriatului cu Polonia, în contextul regional de securitate

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, miercuri, la Varşovia, că este necesară intensificarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Polonia, în contextul regional de securitate şi provocările cu care se confruntă UE, potrivit unui comunicat MAE.

250 afișări
Imaginea articolului Aurescu: E necesară intensificarea Parteneriatului cu Polonia, în contextul regional de securitate

Aurescu: E necesară intensificarea Parteneriatului cu Polonia, în contextul regional de securitate (Imagine: Miai Dascalescu/Mediafax Foto)

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a făcut, miercuri, o vizită de lucru în Polonia, unde a avut consultări cu omologul Grzegorz Schetyna şi o întrevedere cu Jaromir Sokołowski, consilierul de politică externă al preşedintelui.

Conform MAE, vizita la Varşovia a reprezentat "un prilej de aprofundare a priorităţilor convenite la cel mai înalt nivel şi de reconfirmare a intensităţii şi substanţei relaţiilor bilaterale, bazate pe Parteneriatul Strategic bilateral, încheiat în 2009".

Bogdan Aurescu a evidenţiat faptul că relaţiile româno-polone se află, în prezent, "într-un moment de vârf al evoluţiei lor, atât din punct de vedere politic şi economic, cât şi din punct de vedere strategic".

Polonia şi România sunt "parteneri esenţiali" în cadrul UE şi NATO, cu poziţii similare sau identice pe o multitudine de dosare, împărtăşind o viziune comună asupra problemelor cu care se confruntă regiunea. "Însă contextul regional de securitate şi provocările cu care se confruntă UE arată necesitatea intensificării Parteneriatului Strategic", a arătat şeful diplomaţiei române.

La propunerea ministrului român, omologul polonez a fost de acord cu crearea unui format de Dialog Strategic la nivelul miniştrilor de externe şi ai apărării, complementar celui existent la nivel de secretar de stat, precum şi organizarea unei prime reuniuni trilaterale la nivel de miniştri de externe din România – Polonia - Turcia. De asemenea, la propunerea oficialului român s-a discutat şi despre organizarea unei reuniuni ministeriale trilaterale România – Polonia - Ucraina.

Totodată, cei doi oficiali au subliniat importanţa unei strânse coordonări a demersurilor lor în cadrul NATO vizând o prezenţă aliată permanentă şi credibilă în zonă, în special pe teritoriile naţionale ale celor două ţări, în vederea consolidării apărării colective.

În contextul geopolitic actual, marcat de provocări majore atât în vecinătatea estică, cât şi în cea sudică a Europei, Aurescu a subliniat că se impune actualizarea Strategiei de Securitate a UE adoptată în 2003.

Referitor la situaţia din Vecinătatea Estică, ambii oficiali au împărtăşit opinia potrivit căreia noile provocări din regiune fac din România şi Polonia "parteneri esenţiali în consolidarea securităţii regionale şi euro-atlantice, convenindu-se intensificarea sprijinului celor două ţări faţă de consolidarea flancului estic al Alianţei".

În legătură cu dosarul ucrainean, miniştrii de externe român şi polon au evidenţiat necesitatea implementării integrale şi rapide de către toate părţile implicate a Acordurilor de la Minsk, exprimând disponibilitatea de a contribui activ la avansarea proceselor de reformă din Ucraina. De asemenea, cei doi miniştri au fost de acord că nivelul de sancţiuni UE trebuie menţinut până la implementarea deplină a Acordurilor de la Minsk.

În ceea ce priveşte Parteneriatul Estic, ministrul Bogdan Aurescu a exprimat interesul României pentru o strânsă coordonare cu partea polonă în pregătirea apropiatului Summit de la Riga. Şeful diplomaţiei române a reiterat, în acest context, faptul că Republica Moldova rămâne o prioritate majoră pentru România, obiectivul principal fiind încurajarea parcursului său european printr-un sprijin cât mai consistent în vederea implementării Acordului de Asociere şi al celui de Liber Schimb cu UE.

În cadrul întrevederii ministrului român cu Jaromir Sokołowski, consilierul de politică externă al preşedintelui Poloniei, discuţiile s-au concentrat asupra problematicii securităţii, cooperării în plan regional şi situaţiei din Vecinătatea Estică, cu accent asupra crizei din Ucraina.

Bogdan Aurescu a susţinut, la Varşovia, o conferinţă în cadrul Institutului Polonez pentru Relaţii Internaţionale pe tema dezvoltării Parteneriatului Strategic româno-polon, în contextul provocărilor de securitate în vecinătatea estică.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici