Băsescu cere CC "soluţionarea conflictului juridic" constituţional între Parlament şi preşedinte

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, vineri, preşedintelui Curţii Constituţionale o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi preşedintele României, pe de altă parte.

543 afișări
Imaginea articolului Băsescu cere CC "soluţionarea conflictului juridic" constituţional între Parlament şi preşedinte

Traian Băsescu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Administraţia Prezidenţială a transmis vineri seară un comunicat de presă referitor la o "cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte".

"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a transmis vineri, 6 iulie a.c., preşedintelui Curţii Constituţionale o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte", se arată în comunicat.

Traian Băsescu urmează să susţină o conferinţă de presă la ora 22.00, la Palatul Cotroceni.

Suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu a fost aprobată cu 256 de voturi "pentru", conform rezultatelor anunţate, vineri seară, în plenul reunit.

Conform anunţului, au fost exprimate 372 voturi exprimate, două voturi au fost anulate, 256 de voturi au fost "pentru", iar 114 au fost "împotrivă".

Pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui erau necesare 217 voturi favorabile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici