Băsescu: Daţi-mi liste că semnez şi eu pentru trei euro, semnez pentru oricine

Fostul preşedinte Traian Băsescu a calificat, joi, ca "stupizenie" informaţia conform căreia primarul sectorului 5 Marian Vanghelie ar fi finanţat strângerea de semnături pentru candidatura Elenei Băsescu la o poziţie de europarlamentar.

1394 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Daţi-mi liste că semnez şi eu pentru trei euro, semnez pentru oricine

Traian Băsescu (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

"Cine i-a cerut lui Marian Vanghelie să strângă? (...) Am văzut o poveste ca aceea cu răspopitul de la Antena 3, cum treceam cu barca pe lacul Floreasca, care era secat(...) Daţi-mi liste, că semnez şi eu pentru trei euro, semnez pentru oricine. E o stupizenie", a spus Băsescu, la ieşirea din sediul PMP.

Fostul europarlamentar Elena Băsescu a precizat, joi, că nu i-a cerut lui Marian Vanghelie să strângă semnături contra cost pentru ea, reamintind că nu a candidat la alegerile europene din 2014.

Reacţia fiicei fostului preşedinte vine după ce, potrivit motivării deciziei de arestare a lui Marian Vanghelie, edilul i-ar fi cerut omului de afaceri Marin Dumitru să strângă 10.000 de semnături pentru candidatura la alegerile europarlamentare a Elenei Băsescu.

"Nu am cerut niciodată nimănui să-mi strângă semnături contra cost, cu atât mai puţin lui Marian Vanghelie sau celorlalţi oameni invocaţi în documentele citate în presă. De altfel, pe aceştia nici măcar nu îi cunosc", a scris, joi, pe Facebook, Elena Băsescu.

Aceasta a reamintit că nu a candidat la alegerile europarlamentare din 2014, subliniiind că, în aceste condiţii, invocarea numelui său este "nejustificată".

Marian Vanghelie i-ar fi cerut omului de afaceri Marin Dumitru să strângă 10.000 de semnături pentru candidatura la alegerile europarlamentare a Elenei Băsescu, se arată în motivarea deciziei de arestare a edilului, luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

"Dumitru Marin a relatat că în anul 2012, când fiul inculpatului şi-a serbat majoratul, i-a dat aproximativ 95.000 euro cash, iar în primăvara anului 2014, inculpatul i-a cerut să strângă 10.000 de semnături pentru candidatura la alegerile europarlamentare a Elenei Băsescu, banii necesari acestei activităţi fiind scăzuţi din comisionul ce-i era cerut, (...) suma plătită pentru cele 9.000 semnături strânse fiind de câte 15 lei/ semnătură", potrivit documentului citat.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici