Băsescu: Nu mai sunt articole în Constituţie la ce se întâmplă
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că, în privinţa situaţiei de la Ministerul de Interne, ca urmare a suspendării decretului de numire a lui Blaga, se va sfătui cu CC, apreciind că nu mai sunt articole în Constituţie pentru ce se întâmplă în România în momentul de faţă.
Băsescu: Nu mai sunt articole în Constituţie la ce se întâmplă (Imagine: Daniel Mihăilescu/Mediafax Foto)
Întrebat ce decizie va lua în privinţa conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor, Traian Băsescu a răspuns: "Nu mai avem articole în Constituţie pentru ce se întâmplă în România în momentul de faţă".
El a adăugat că perioada de interimat de 45 de zile la ministere a expirat, iar Parlamentul refuză să dea un vot unui nou Guvern.
"S-au epuizat toate variantele din Constituţie. Va trebui să mă sfătuiesc cu Curtea Constituţională, să vedem ce soluţii găsim. Acest blocaj al instituţiilor nu a fost prevăzut în Constituţie", a mai spus Traian Băsescu.
Şeful statului a adresat un apel public Parlamentului "să se adune măcar pentru o zi şi să spună «Da» sau «nu» Guvernului".
Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, suspendarea decretului prin care Dan Nica a fost înlocuit cu Vasile Blaga la conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), până la pronunţarea instanţei pe anularea acestui act al preşedintelui.
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social ieri, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot
-
Ponta: Dacă se decretează stare de urgenţă în zonele afectate, propun PSD să susţină decizia în Parlament
Politic ieri, 20:10
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că cere şefului statului decretarea stării de urgenţă în zonele afectate de ninsori, menţionând că dacă acest lucru se va întâmpla, va propune, luni, în USL, precum şi parlamentarilor formaţiunii sale, să voteze, în Parlament decizia preşedintelui. citeşte tot





DA, la gestul lui cand loveste un copil...chiar nu exista niciun articol in Constitutie!! Dar ar trebui sa existe unul, mai ales dupa cele intamplate, ca sa isi primeasca si el pedeapsa! Sau presedintele nu are voie sa fie pedepsit daca greseste?? Tocmai el aduce in discutie Legalitatea, el care a incalcat de atatea ori legea, si mai ales cu intentie!!
mai cautati ceva ,numai sa va iasa Psd-istilor,RUSINE sa va fie, ati manca si r......... numai sa fiti la ciolan
pregatiti un loc de comentariu pentru LEX (vine din partea lui geoana si are comentariu TIP)
) e de bine. pentru Geonica fara frica
)