Băsescu: Nu ştiam că numle meu este inscripţionat pe clopotul bisericii din curtea Cotrocenilor
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică seară, că nu a ştiut de faptul că numele său este inscriopţionat pe clopotul din biserica din curtea Palatului Cotroceni.
Băsescu: Nu ştiam că numle meu este inscripţionat pe clopotul bisericii din curtea Cotrocenilor (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
"Habar n-am ce-i scris pe el. Din câte ştiu, sunt nişte obiceiuri ale BOR, dar asta trebuie discutat cu domnul Cazaban, care gestionează problemele de culte. Ce vă pot spune este că astăzi am semnat alături de Patriarhul Daniel un document care s-a introdus în masa din altar. Se pare că aşa se face", a declarat preşedintele Traian Băsescu referindu-se la inscripţia de pe clopotul Bisericii din curtea Palatului Cotroceni.
De asemenea, el a spus că nu ştie despre existenţa vreunei placi de marmură pusă în timpul mandatului lui Ion Iliescu.
"Unde-i plăcuţa şi ce plăcuţă era? Nu ştiu, trebuie să vă răspundă cineva autorizat. Nu eu m-am ocupat de reconstrucţie şi nici de plăci, nici de inscripţii, e o treabă a Bisericii", a răspuns şeful statului unei întrebări pe această temă.
Traian Băsescu a mai spus că biserica, la sfârşitul anului 2004, era parte dintr-un memorial.
"Ea a fost memorial în 2004, nu avea altar, nu avea nimic bisericesc în ea. Nici nu a putut fi sfinţită cum era în 2004 pentru că era memorial al familiei Cantacuzino. În 2007 am luat decizia să-i redăm funcţiunea", a spus preşedintele.
El a adăugat că sfinţirea bisericii este un lucru bine făcut, pentru că s-a completat valoarea simbolică a complexului Cotroceni.
Preşedintele Traian Băsescu şi Maria Băsescu, miniştrii Theodor Paleologu şi Gheorghe Pogea, parlamentarii Anca Boagiu, Anghel Iordănescu şi Gabriel Oprea au participat, duminică, la slujba de sfinţire a bisericii reconstruite din curtea interioară a Palatului Cotroceni.
Ulterior, Preşedinţia a susţinut că trustul de presă Intact şi televiziunea Antena 3 fac propagandă tendenţioasă şi menţionează că la sfinţirea bisericii de la Cotroceni normele bisericeşti şi procedurile legale au fost respectate şi că preşedintele Traian Băsescu nu apare drept ctitor al bisericii.
-
Ponta: Declaraţiile unor oficiali maghiari în cazul Jozsef nu sunt în linia relaţiei de buni vecini
Politic ieri, 23:02
Premierul Victor Ponta afirmă că declaraţiile unor oficiali maghiari pe tema reînhumării poetului Nyiro Jozsef, printre care preşedintele Parlamentului ungar, "nu sunt în linia relaţiei de bună-vecinătate dintre statul român şi cel maghiar" şi anunţă că va discuta problema cu prim-ministrul Ungariei citeşte tot
-
CANNES 2012: Filmul lui CRISTIAN MUNGIU a luat DOUĂ PREMII - cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină. MICHAEL HANEKE a câştigat Palme d'Or
Cristian Mungiu şi-a adjudecat duminică premiul pentru scenariu, pentru pelicula "După dealuri", cu care a fost prezent în acest an în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. citeşte tot





"Demisionez în 5 minute! Mă întâlnesc din 3 în 3 luni cu cetăţenii în PiaÅ£a Victoriei! Dau înpoi vila din strada Mihăileanu! Fiica mea Elena Băsescu nu va fi susÅ£inută de PD-L îna legerile europarlamentare! N-am nicio lăgătură cu fuga lui Omar Hayssam din România! O să justific până la ultimul ban preÅ£ul plătit de fiica mea Ioana Băsescu pe vila de 700.000 de euro! O să trăiÅ£i bine! Nu ÅŸtiam că mi-au trecut numele pe clopot!". Acestea sunt doar o parte din * spuse de Traian Băsescu ÅŸi care-mi vin în minte ori de câte ori îl văd în mass media!
Ma jur! Esti multumit?
VEZI BASESCULE, DE ASTA NU VEI MAI FI PRESEDINTE - PENTRU CA ESTI CEL MAI MARE MINCINOS! JURA-TE TU CA NU STIAI CA TI-AU PUS AIA NUMELE PE CLOPOT..... :( MINCINOSULE!