Băsescu: Oamenii aceştia nu au niciun fel de scrupule. Nu îi interesează ţara. Îi interesează justiţia

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, vineri, că nu îl îngrijorează "nici măcar acest truc ieftin care ne descalifică în ochii Occidentului", el susţinând că situaţia actuală arată că politicienii majorităţii "nu au niciun fel de scrupule, nu-i interesează ţara,îi interesează justiţia".

4735 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Oamenii aceştia nu au niciun fel de scrupule. Nu îi interesează ţara. Îi interesează justiţia

Băsescu: Oamenii aceştia nu au niciun fel de scrupule. Nu îi interesează ţara. îi interesează justiţia

"Nu mă îngrijorează nici măcar acest truc care, din păcate, ne-a descalificat ca ţară. (...) Un Guvern care organizează un referendum, primul-ministru spune că a fost organizat extraordinar, comunică la BEC o cifră a electoratului valid, comunică la Curtea Constituţională pe data de 1 (august - n.r.) aceeaşi cifră, iar pe data de 2 (august - n.r.) dimineaţă trimite o scrisoare tot la Curtea Constituţională în care spune că nu ştie câţi electori sunt în România. Aşa ceva este fără precedent, ca după ce ai văzut rezultatul să încerci să modifici cifrele pe care s-a făcut referendumul Asta arată că oamenii aceştia nu au niciun fel de scrupule, nu îi interesează ţara, îi interesează justiţia", a afirmat Băsescu, la sosirea la sediul său de campanie.

Totodată, el a glumit cu jurnaliştii, întrebându-i de ce nu sunt la numărat de cetăţeni împreună cu ministrul de Interne, Ioan Rus. "Nu sunteţi cu Rus la numărat cetăţeni?", a spus el, râzând.

Întrebat ce are de gând să facă în continuare, el a arătat că nu are ce să facă, fiind un preşedinte suspendat.

"Eu nu am ce să fac şi deja nu e problema mea. Eu sunt un preşedinte ales, dar suspendat, pus în situaţia de a-şi proba popularitatea după opt ani de mandat şi trei ani de criză. Ştiu însă că sunt un preşedinte care nu convine majorităţii politicienilor din Parlament. De ce nu convine? Întrebaţi-vă voi", a afirmat Băsescu.

De asemenea, întrebat dacă nu va solicita Curţii Constituţionale preschimbarea termenului anunţat pentru 12 septembrie în unul mai apropiat, Băsescu a răspuns că PSD va propune ca termen decembrie 2014, adică data de final a mandatului său început în decembrie 2009. "Eu cred că PSD va propune foarte curând ca termen pentru CC decembrie 2014, să se judece cazul. Eu o să aştept atât cât trebuie", a spus el.

Întrebat şi în legătură cu efectele economice ale deciziei Curţii Constituţionale de amânare până pe 12 septembrie a deciziei privind rezultatul referendumul din 29 iulie, Băsescu a spus că ar trebui întrebaţi cu privire la aceasta premierul Victor Ponta şi preşedintele interimar, Crin Antonescu. "Nu vreţi să întrebaţi pe Ponta, pe Antonescu, pe Rus, care sunt efectele economice a ceea ce au făcut?", a afirmat el.

Curtea Constituţională a amânat până în 12 septembrie decizia privind referendumul,menţionând că a primit date "contradictorii" privind listele electorale permanente şi că a cerut Guvernului ca până la 31 august să transmită listele în baza cărora s-a organizat referendumul.

În acelaşi timp, Curtea Constituţionlă a respins, cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiate, contestaţiile referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui României.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici