Băsescu şi Geoană susţin iniţiativa lui Nichita ca 24 Ianuarie să fie sărbătoare naţională

Preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, au declarat, duminică, la Iaşi, că susţin iniţiativa primarului municipiului, Gheorghe Nichita, ca ziua de 24 Ianuarie să fie declarată sărbătoare naţională, ambii vorbind în discursurile lor despre nevoia de unitate a românilor.

19 afișări
Imaginea articolului Băsescu şi Geoană susţin iniţiativa lui Nichita ca 24 Ianuarie să fie sărbătoare naţională

Băsescu şi Geoană susţin iniţiativa lui Nichita ca 24 Ianuarie să fie sărbătoare naţională (Imagine: Mediafax Foto)

Traian Băsescu a subliniat importanţa momentului de la 24 Ianuarie 1859, arătând că fără 24 Ianuarie1859 România Mare nu ar fi putut exista.

"A fost efortul şi dorinţa de unitate a românilor, indiferent unde locuiau în spaţiul carpato-dabunian. A fost momentul în care oamenii politici, biserica, oamenii de cultură, intelectualitatea au răspuns aşa cum trebuie aspiraţiilor românilor. Nu a fost doar un act de voinţă, ci nevoia românilor de a fi împreună, de a fi în unitate. Din acest motiv par copilăreşti sau lipsite de substanţă aspiraţiile politicienilor care ar vrea să vadă într-un fel sau altul afectată unitatea statului român. Trebuie să vă spun că cei care vorbesc de autonomii teritoriale în mod categoric nu înţeleg că unitatea e în sufletul românilor", a firmat Traian Băsescu.

Şeful statului a adăugat că trebuie spus că după 1859 a urmat un lung şir de evenimente care au culminat cu Marea Unire.

"Toate marile evenimente care au dus la constituirea statului unitar român au fost plătite de popor. Şi atunci ca şi acum era nevoie de o constituţie modernă care să corespundă aspiraţiilor român şi atunci ca şi acum avem nevoie de reforme în educaţie, în agricultură, de un cod al asistenţei sociale. Naţiunile, oricât ar avansa în timp, trebuie să se afle într-un proces continuu de modernizare, de aşezare a vieţii naţiunilor, în acord cu aspiraţiile fiecărui român şi ale tuturor românilor la un loc", a afirmat Băsescu.

Şeful statului a mai spus că România are nevoie mai mult ca oricând şi de o şcoală bună, care "să făurească drumul viitor al României".

Şeful statului a completat cu imperativul vremii Unirii, atunci când Mihail Kogălniceanu s-a adresat domnitorului Alexandru Ioan Cuza, spunând ca legea să înlocuiască arbitrariul, să fie tare: "Măria Ta, fă ca legea să înlocuiască arbitrariul, fă ca legea să fie tare. Este un lucru de care avem nevoie şi astăzi", a mai spus Băsescu.

Totodată, Traian Băsescu s-a declarat de acord cu propunerea primarului Iaşiului, Gheorghe Nichita, ca ziua de 24 Ianuarie să devină sărbătoare naţională.

Şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, s-a declarat un susţinător al iniţiativei lui Nichita, ca ziua de 24 Ianuarie să devină zi de sărbătoare naţională, "măcar ca reparaţie morală şi corectitudine istorică".

Totodată, Geoană a pledat pentru unitatea românilor, spunând că Bucureştiul are o datorie politică, morală şi istorică faţă de Moldova, de a o trata pe picior de egalitate din toate punctele de vedere.

"În ultimul s-au întâmplat câteva lucruri, printre care criza de o complexitate şi o duritate care abia acum se resimt. Totodată, s-a încheiat un lung ciclu electoral în România. De trei ani stăm cu ochii mai mult pe clasamente electorale decât pe problemele românilor. Pentru trei ani vom putea construi ceva mai liniştit sper. Trebuie să vedem dacă după ce vom termina aceste discursuri ne întoarcem la cârcoteală, dezbinare, corupţie sau ne vom întoarce la unitate, unitate, unitate! Nu vom putea trece criza decât uniţi. (...) Să punem sentimentul unirii mai presus de toate", a conchis MIrcea Geoană în discursul său.

Preşedintele Traian Băsescu participă duminică, la Iaşi, în prezenţa a câtorva sute de oameni, la manifestările oficiale dedicate împlinirii a 151 de ani de la Unirea Principatelor Române, pe scena amplasată în Piaţa Unirii fiind şi Mircea Geoană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici