Blaga: PDL va vota pentru ca în cazul Trăşculescu justiţia să îşi facă treaba. Ne doare, ne afectează în campanie

Parlamentarii PDL vor vota pentru ca în cazul deputatului Alin Trăşculescu justiţia să îşi poată face treaba, a declarat preşedintele PDL, Vasile Blaga, menţionând că incidentul afectează PDL în campanie, că situaţia este regretabilă, dar cei care au greşit trebuie să plătească.

369 afișări
Imaginea articolului Blaga: PDL va vota pentru ca în cazul Trăşculescu justiţia să îşi facă treaba. Ne doare, ne afectează în campanie

Blaga:PDL va vota pentru ca în cazul Trăşculescu justiţia să îşi facă treaba. Ne doare, ne afectează în campanie (Imagine: Razvan Chirita - MediafaxFoto)

"Situaţia este regretabilă", a spus Blaga, într-o intervenţie la Realitatea TV, menţionând că PDL va proceda în acest caz aşa cum procedează de fiecare dată, astfel încât justiţia să îşi poată urma cursul.

"Când va veni solicitarea de la ministrul Justiţiei de ridicare a imunităţii, am vorbit şi cu liderul de grup Mircea Toader, deputaţii PDL vor fi în sală şi vor vota pentru ca justiţia să-şi facă treaba", a spus Blaga.

Întrebat dacă acest incident este "o pată" la adresa PDL în campanie, liderul PDL a răspuns: "Da, ne doare, ne afectează în campanie, dar cei care au greşit trebuie să plătească, iar justiţia să îşi facă treaba".

El a ţinut să sublinieze că PDL nu procedează în astfel de cazuri aşa cum procedează USL.

Tot duminică, purtătorul de cuvânt al ARD, Traian Ungureanu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că parlamentarii PDL vor fi prezenţi în plen pentru a înlesni actul de justiţie în cazul Trăşculescu.

"PDL consideră că justiţia trebuie să-şi facă datoria şi trebuie să fie lăsată să-şi facă datoria indiferent despre ce este vorba. Dacă va exista o solicitare în acest sens, parlamentarii PDL vor fi prezenţi în Parlament pentru a înlesni actul de justiţie", a spus Ungureanu.

Cine te reprezintă? Află totul despre politicienii aflaţi în funcţii publice!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici