Blaga: Să fim pregătiţi de alegeri în orice moment, pot apărea situaţii ca în Bulgaria

Liderul PDL, Vasile Blaga, le-a atras, duminică, atenţia democrat-liberalilor sibieni că trebuie să fie pregătiţi în orice moment pentru alegeri, deoarece pot apărea situaţii ca în Bulgaria, unde Guvernul a căzut "după ce au venit facturile la curent".

337 afișări
Imaginea articolului Blaga: Să fim pregătiţi de alegeri în orice moment, pot apărea situaţii ca în Bulgaria

Vasile Blaga (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

La prezentarea de la Sibiu a moţiunii cu care candidează pentru un nou mandat de preşedinte al PDL, Vasile Blaga le-a spus celor prezenţi că partidul trebuie să fie pregătit în orice moment de alegeri, cu toate că, nefiind la putere, PDL are timp să reconstruiască formaţiunea.

"Ne propunem câştigarea viitoarelor alegeri. Normal, ele ar trebui să fie în 2016, dar noi trebuie să fim pregătiţi pentru orice moment. Nu credea Borisov în Bulgaria, acum o săptămână, că după ce vin facturile la curent pică Guvernul, dar s-a întâmplat", a spus Blaga.

Acesta a afirmat că membri PDL, deşi trebuie să fie pregătiţi în orice moment de alegeri, au timp suficient să reconstruiască partidul, nefiind la guvernare.

"Trebuie să redăm forţa acestui partid. Eu am fost un preşedinte care uneşte, nu dezbină. Vă promit că voi fi preşedintele unui PDL unit", a spus Blaga.

Vorbind despre PDL, Blaga a adăugat că "prea mulţi au promovat în partid fără o oră de muncă".

"Mă bucur că unii dintre candidaţi încep să descopere România astăzi. Mă bucur că află că partidul ăsta are 47 de organizaţii, că nu ştiau. Şi să vadă efectiv ce înseamnă viaţă de partid, că nu ştiau", a spus liderul PDL.

Vasile Blaga şi-a prezentat, duminică, la Sibiu, moţiunea "România dreaptă. PDL - politica dincolo de lozinci" cu care candidează pentru un nou mandat de preşedinte al partidului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici