Boc a cerut "rapoarte exprese" de la instituţiile autorizate în cazul Vanghelie-DGIPI

Liderul PDL, premierul Emil Boc, a anunţat că a cerut "rapoarte exprese" de la instituţiile autorizate privind declaraţiile liderului PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, referitoare la arhiva DGIPI, arătând că este grav dacă serviciile structurale ale statului se implică în "bucătării politice interne"

21 afișări
Imaginea articolului Boc a cerut "rapoarte exprese" de la instituţiile autorizate în cazul Vanghelie-DGIPI

Boc a cerut "rapoarte exprese" de la instituţiile autorizate în cazul Vanghelie-DGIPI (Imagine: Mediafax Foto)

"Declaraţiile făcute astăzi (luni-n.r.) sunt foarte grave. Nu o să spun mai multe lucruri în acest moment decât doar că am cerut rapoarte exprese de la cei abilitaţi şi autorizaţi cu privire la ceea ce s-a declarat astăzi. dacă am un lucru la care ţin foarte mult şi la care am ţinut şi înainte de a fi prim-ministru şi ţin şi acum şi voi ţine şi cât voi fi în viaţa publică sau voi fi cadru prezidenţial, va fi acel princpiu de a nu folosi instituţiile statului în interes personal sau politic sau de partid în maniera în care am auzit astăzi câteva afirmaţii", a spus Boc, la postul B1 TV.

.El a apreciat că aceste declaraţii sunt grave din perspectiva implicării statului, prin servicii structurale, mai ales de tipul celui de la Ministerul de Interne, "în bucătării politice interne".

Întrebat dacă l-a contactat pe liderul PSD, Mircea Geoană, pe această temă, liderul PDL a arătat că a discutat cu ministrul de Interne.

"Eu discut instituţional cu ministrul de Interne şi cu cine trebuie, pentru a mă asigura şi pentru a-i asigura pe români că în această ţară instituţiile statului trebuie să-şi facă datoria în interes general şi nu în interse personal sau de grup. Eu cred că, într-o demorcaţie, nimic nu este mai periculos decât utilizarea tehnicilor specifice vechiului regim, tehnicile securiste în urmărirea cetăţenilor sau chiar a oamenilor politici. Acest lucru este foarte grav şi reprezintă în fapt un atentat la fundamentul democraţiei şi al statului de drept", a spus Boc.

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, sâmbătă, că datele despre fratele lui Traian Băsescu au fost furnizate de SRI, nu de "Doi şi un sfert", el arătând că "s-a dorit" să se puna mâna pe arhiva "Doi şi un sfert", unde e vorba de "fetiţa EBA", care "se încinge din când în când".

"Datele, şi o spun public, despre fratele lui Traian Băsescu, nu au venit de la «Doi şi un sfert». Au venit de la SRI, şi o dezamăgesc pe Elena Udrea, chiar de la butoanele lui Traian Băsescu. Datele nu au venit la Marian Vanghelie, nu vin doar la Marian Vanghelie, sunt foarte mulţi lideri de opnie din media cărora le parvin foarte multe date", a spus Vanghelie.

Luni, preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat că din infomaţiile pe care le deţine, la DGIPI nu ar mai exista date despre Traian Băsescu, exceptând "o bucăţică" cu Omar Hayssam, din care şeful statului "poate să aibă o problemă".

PDL a solicitat, luni, premierului Emil Boc să îi ceară explicaţii ministrului Dan Nica referitor la declaraţiile de o gravitate fără precedent ale lui Marian Vanghelie despre probleme din interiorul MAI, PDL cerând o analiză şi audieri la nivelul Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici