Boc: Afirmaţia că filmul cu Băsescu vine pe filieră PDL - o manipulare grosolană
Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX, că afirmaţia redactorului-şef al "Gardianul" Alecu Racoviceanu, potrivit căruia caseta ar fi venit pe filieră democrat-liberală, e o manipulare grosolană menită să acopere incompetenţa jurnalistică.
Boc: Afirmaţia că filmul cu Băsescu vine pe filieră PDL - o manipulare grosolană (Imagine: Mediafax Foto)
"Partidul Democrat Liberal respinge categoric afirmaţia redactorului şef al «Gardianul», Alecu Racoviceanu, care a spus duminică seara, în cadrul unei emisiuni Antena 3, că provenienţa casetei trucate a venit pe filiera democrat-liberală", a declarat Emil Boc.
Preşedintele PDL a menţionat că el consideră că "aceasta este o manipulare grosolană, menită să acopere incompetenţa jurnalistică de care a dat dovadă «Gardianul», care a lansat un material video fără niciun fel de verificare prealabilă a autenticităţii acestuia".
"Acuzaţia de manipulare grosolană este suţinută şi de faptul că, exact miercuri seară, cu o zi înainte de a fi prezentată public, Dinu Patriciu anunţa într-o emisiune tv existenţa acestei casete, fapt care dovedeşte din plin că filiera pe care a fost transmis acest trucaj nu are legătură cu PDL", a conchis Boc.
Cotidianul "Gardianul" a publicat, joi seară, o filmare în care preşedintele Băsescu pare că ar fi lovit un copil peste faţă, în timpul unui miting electoral.
-
Gimnastul Flavius Koczi, campion european la sărituri
Sport astăzi, 17:06
Gimnastul român Flavius Koczi a cucerit, duminică, medalia de aur în proba de sărituri de la Campionatele Europene de la Montpellier (Franţa), cu un punctaj de 16.116. Flavius Koczi a mai cucerit medalia de bronz în concursul pe echipe. citeşte tot
-
Lagarde, grecilor: A venit timpul să plătiţi, nu vă aşteptaţi la compasiune
Economic astăzi, 15:57
Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a sporit presiunile asupra Greciei, afirmând că are mai multă compasiune pentru copiii din Africa sub-sahariană privaţi de şcoli decente, decât pentru mulţi dintre greci, care ar trebui să înceapă să-şi plătească taxele, relatează The Guardian. citeşte tot





Racoviceanu a demonstrat ca face ceea ce cuvanta Patriciu. Altfel, cum poate explica aparitia articolului cu filmuletul dupa ce Patriciu a anuntat de existenta lui. Un adevarat expert in investigatii, cum e Racoviceanu, ar fi realizat ca filmul nu e autentic, ca Basescu nu poate avea mana lunga de 2,5 metri.
Boc Emil probabil ca nu-si da seama ca Basescu nu mai este dorit nici macar de catre o parte a pedelacilor, a acelora care nu mai pot suporta ordinele venite de la basescu traian.
Micule Muc, nu vezi pt ca esti un ELF sau pt ca stand in genunchi in fata lui Basescu iti obtureaza orizontul??
Este cat se poate de adevarat ca filmul a fost pus la dispozitie presei de un pdl-ist in urma hotararii luate de UN GRUP PDL.
In perioada urmatoare caderii lui Basescu, se va afla care au fost cauzele acestui demers, cine a fost autorul filmarii, si care este grupul care a hotarat * filmului.S-a utilizat la aceasta filmare o camera HI8 cu banda magnetica,model Sony.Transfocalizarea da impresia ca operatorul se afla in apropierea imediata a scenei.