Boc: Ponta spune că a cumpărat parlamentari ai puterii la moţiune. Este un autodenunţ penal

Declaraţia preşedintelui PSD, Victor Ponta, că a cumpărat votul unor parlamentari ai puterii pentru a vota căderea Guvernului prin moţiune de cenzură reprezintă un autodenunţ penal pentru care acesta trebuie să răspundă în faţa legii, a afirmat, joi, liderul PDL, premierul Emil Boc.

21 afișări
Imaginea articolului Boc: Ponta spune că a cumpărat parlamentari ai puterii la moţiune. Este un autodenunţ penal

Boc: Ponta spune că a cumpărat parlamentari ai puterii la moţiune. Este un autodenunţ penal (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Am văzut o declaraţie transcrisă a domnului Ponta, de ieri (miercuri-n.r.), care mă îngrozeşte pur şi simplu. Adică, domnul Victor Ponta este în postura hoţului care strigă hoţul şi am două argumente mari în acest sens: pe de-o parte, în Parlament, la moţiunea de cenzură, trei PSD-işti au semnat de două ori, cu semnături diferite, o moţiune de cenzură care reprezintă un act fundamental constituţional ce vizează demiterea Guvernului, deci şi-au permis frauda la cel mai înalt nivel al Parlamentului, şi anume semnarea unei moţiuni de cenzură. Iar declaraţia domnului Victor Ponta de aseară, care sună în felul următor, că practic el a cumpărat zece parlamentari de la putere şi aceia au primit ceea ce aşteptau să primească, demonstrază clar că pentru PSD singura cale de acţiune politică este mita şi furtul. Adică, se autoincriminează domnul Victor Ponta cu declaraţia pe care au făcut-o", a susţinut Boc.

El a citat din declaraţia preşedintelui PSD, respectiv că "cel puţin zece indivizi care mi-au strâns mâna la mine în birou şi mi-au spus că or să voteze moţiunea aseară şi-au primit ceea ce trebuiau să primească" şi a apreciat că această declaraţie este un autodenunţ penal pentru Victor Ponta, care trebuie să răspundă în faţa legii pentru "iresponsabilitatea mitei electorale".

"Această declaraţie este un autodenunţ penal pentru domnul Victor Ponta, care trebuie să răspundă în faţa legii pentru iresponsabilitatea mitei electorale, iresponsabilitatea de a cumpăra în democraţie voturi, chemându-i în birou pe parlamentari care ş-au primit ceea ce trebuiau să primească pentru a da jos un guvern. Cred că un asemenea gest eu nu am întîlnit în nicio democraţie din lume şi care, repet, nu trebuie să rămână neanalizat de către cei în drept", a spus Boc.

Întrebat de jurnalişti dacă va sesiza Parchetul, premierul a răspuns că declaraţia este publică, iar cei în cauză "să facă ce trebuie".

Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a numit, miercuri, ticăloşi pe parlamentarii PDL care i-au "jurat" că vor vota moţiunea de cenzură care nu a trecut în Parlament, neobţinând suficiente voturi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici