Ponta îi numeşte ticăloşi pe parlamentarii PDL care i-au promis că vor vota moţiunea

Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a numit, miercuri, ticăloşi pe parlamentarii PDL care i-au "jurat" că vor vota moţiunea de cenzură care nu a trecut în Parlament, neobţinând suficiente voturi.

19 afișări
Imaginea articolului Ponta îi numeşte ticăloşi pe parlamentarii PDL care i-au promis că vor vota moţiunea

Ponta îi numeşte ticăloşi pe parlamentarii PDL care i-au promis că vor vota moţiunea (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Ponta s-a declarat dezamăgit de rezultatul votului la moţiunea de cenzură şi a afirmat că a început "sfârşitul regimului Băsescu-Boc", el afirmând că actuala putere ar fi "cumpărat" parlamentarii PDL pentru ca aceştia să nu voteze.

"Viaţa României depinde de asemenea indivizi şi ticăloşi, ticăloşi la fel ca cei din Guvern, care ieri mi-au jurat şi mie şi altora că astăzi vor avea curaj şi vor vota moţiunea. Nu au avut curaj, laşii mor aşa cum merită", a afirmat el.

El a spus că nu va mai discuta cu parlamentarii PDL despre care susţine că i-ar fi promis că vor vota moţiunea de cenzură, răspunzând unei întrebări pe marginea unei eventuale alte moţiuni.

"Să discut cu cei care şi mie şi domnului Antonescu, mi-au strâns mâna şi mi-au jurat că vor vota? Nu cred că mai avem ce discuta cu asemenea oameni. (...) Parlamentul a ajuns locul de hoţie al Robertei Anastase şi al găştii ei", a declarat Ponta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici