Boc: Procedura angajării răspunderii Guvernului pe o lege este inspirată din Constituţia Franţei

Articolul 114 din Constituţie care reglementează angajarea răspunderii Guvernului este inspirat dintr-un articol din Constituţia Franţei, care conferă Executivului dreptul de a decide o procedură rapidă de adoptare a unei legi, punându-şi în joc mandatul, a afirmat, joi, premierul Emil Boc.

Boc: Procedura angajării răspunderii Guvernului pe o lege este inspirată din Constituţia Franţei (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

El a susţinut din nou, la postul de radio Europa FM, că Guvernului trebuie să i se permită să continue procedura angajării răspunderii în Parlament pentru proiectul legii educaţiei.

Premierul Emil Boc şi preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Mircea Geoană, respectiv Roberta Anastase, şi-au expus, joi, punctele de vedere, în faţa Curţii Constituţionale, privind sesizarea Executivului legată de conflictul juridic de natură constituţională dintre Guvern şi Parlament.

Guvernul a transmis, luni, Curţii Constituţionale o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Executiv şi Parlament, arătând că acest conflict este generat de refuzul Parlamentului de a permite prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzură depuse ca urmare a angajării răspunderii.

Curtea Constituţională a constatat că angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, aflat în dezbatere parlamentară, respectiv la Senat, în calitate de Cameră decizională, nu îşi găseşte nicio motivare şi apreciază că nu există nicio dovadă a vreunui blocaj sau a unei inactivităţi parlamentare cu referire la proiectul de lege în discuţie.

În acelaşi timp, însă, cu privire la solicitarea autorului sesizării, în sensul ca instanţa de contencios constituţional să oblige Guvernul să renunţe la procedura angajării răspunderii, Curtea constată că această cerere excedează competenţei sale, soluţia aparţinând în exclusivitate autorităţilor publice aflate în conflict.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, i-a solicitat într-o scrisoare premierului Emil Boc retragerea "din procesul legislativ a proiectului Legii educaţiei naţionale" asupra căruia Guvernul şi-a asumat răspunderea.

Curtea Constituţională a amânat, miercuri, cu o săptămână decizia privind sesizarea Executivului legată de conflictul juridic de natură constituţională dintre Guvern şi Parlament.



comentează şi tu Momentan sunt 1 comentarii
Taguri:
BOC ,
CONSTITUŢIE ,
COMENTARII
  • Nerone 18 nov 2010

    Hal de conferenţiar universitar !! Specializat, aiurea, în drept constituţional ! Lipsit total de inteligenţă ! Singurele sale merite sunt acelea că nu are şira spinării şi că a consimţit să devină vuvuzela slinoasă şi docilă a locatarului întâmplător de la Trei Coceni. În tertipul asumării răspunderii pe o lege s-a inspirat, afirmă nefericitul, din Constituţia Franţei !!! Treaba lui este să respecte Constituţia României, nu să se ghideze după prevederile Constituţiilor altor ţări !!

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa