Borbely: Ungaria nu este de acord cu proiectul de la Roşia Montană în integralitatea lui

Ungaria "a refuzat proiectul de la Roşia Montană în integralitatea lui", a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, care a susţinut însă că avizul Ungariei este, conform Convenţiei de la Espoo, unul consultativ, România nefiind obligată să oprească procedura de evaluare.

1117 afișări
Imaginea articolului Borbely: Ungaria nu este de acord cu proiectul de la Roşia Montană în integralitatea lui

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely (Imagine: Cristina Nichitus/Mediafax Foto)

"Am primit săptămâna trecută, într-adevăr, răspunsul ministerului maghiar al Mediului la solicitarea noastră de a-şi exprima o poziţie cu privire la investiţia de la Roşia Montană, în baza Convenţiei de la Espoo care obligă statele semnatare să se consulte înainte de începerea vreunui proiect cu posibil impact transfrontalier asupra mediului. Oficialii maghiari ne-au comunicat că au analizat integral documentaţia dar că nu au intrat în detalii şi că refuză tot proiectul. Resping proiectul în integralitatea lui, fără a avea întrebări", a declarat Borbely, marţi seară, agenţiei MEDIAFAX.

Ministrul român al Mediului a opinat că poziţia statului maghiar se bazează, "cel mai probabil", pe decizia Parlamentului de la Budapesta care a interzis mineritul pe bază de cianuri pe teritoriul ţării.

"Ne-au comunicat că nu doresc să adreseze nicio întrebare investitorului, ci pur şi simplu refuză, integral, proiectul", a mai spus ministrul.

El a ţinut să precizeze că, potrivit Convenţiei de la Espoo, poziţia Ungariei este consultativă, astfel că statul român nu este obligat să oprească procedura de autorizare a investiţiei miniere.

"În continuare, Comitetul de Analiză Tehnică din minister evaluează studiul de impact şi depinde doar de membrii acestui for când anume vom avea o decizie finală. Nu uitaţi însă că investitorul trebuie să răspundă la cele peste 500 de întrebări venite din partea tuturor celor interesaţi de acest proiect în perioada în care el s-a aflat în dezbatere publică", a mai spus Laszlo Borbely.

România a cerut Ungariei încă din februarie să-şi exprime poziţia în legătură cu investiţia propuse de Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) în localitatea din Apuseni. După câteva săptămâni, Budapesta a transmis un răspuns Bucureştiului, cerând un termen "rezonabil" pentru a-şi formula răspunsul oficial. Cu toate acestea, surse din Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP) au declarat, marţi după-amiază, pentru MEDIAFAX, că răspunsul Ungariei este "o scrisoare de jumătate de pagină".

"Este un document de jumătate de pagină în care se spune, practic, că Ministerul ungar al Mediului nu este de acord cu exploatarea de la Roşia Montană", au declarat sursele citate.

Roşia Montană Gold Corporation dezvoltă proiectul minier de la Roşia Montană, din Munţii Apuseni, având costuri proiectate de un miliard de dolari, prin care compania estimează că va extrage 626.000 de uncii Troy de aur pe an timp de cinci ani de la inaugurarea minei. O uncie Troy este echivalentul a 31,1 grame de aur.

Compania este controlată de firma canadiană Gabriel Resources, care deţine 80,46% din capitalul social, în timp ce statul român controlează 19,31% din acţiuni, prin firma Minvest Deva, iar alţi acţionari cumulează 0,23% din titluri.

În 2 august, premierul Emil Boc a declarat, la postul public de televiziune, că Guvernul aşteaptă opinia specialiştilor asupra proiectului Roşia Montană înainte de a lua o decizie privind această investiţie. Boc a ţinut totuşi să precizeze că, personal, nu este un "fan" al proiectului şi că actualul contract, care nu este cel mai favorabil pentru stat, "ar trebui rediscutat".

"Nu sunt un fan al acestui proiect şi sunt două observaţii majore: una ce ţine de mediu, şi aştept ca specialiştii naţionali şi internaţionali să se pronunţe, şi, în al doilea rând beneficiul pentru statul român. Cred că actuala formă a contractului nu este cea mai favorabilă pentru statul român. Sunt observaţiile pe care le-am avut chiar înainte de a fi prim-ministru. Voi vedea cum vor evolua discuţiile pe marginea acestui subiect şi îmi voi face un punct de vedere", a spus Boc la postul public de televiziune.

Întrebat dacă intenţionează să modifice acest contract, premierul a răspuns că este încă prematur să se pronunţe.

"V-am spus două dintre lucrurile la care m-am referit încă din trecut: contractul, care nu este în cea mai bună formă ca avantaj pentru statul român aşa cum a fost conceput şi ar trebui rediscutat, şi că aştept concluziile pe ceea ce înseamnă componenta de mediu", a conchis Boc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici