- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (04.10.2019, 13:55)
- Diana Grigore
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Viorica Dăncilă i-a trimis preşedintelui Iohannis propunerile de noi miniştri interimari: Daniel Suciu la Justiţie, Gabriel Leş la Interne, Nicolae Hurduc la Educaţie / Răspunsul lui Iohannis
Premierul Viorica Dăncilă i-a trimis, vineri, preşedintelui Klaus Iohannis, noile propuneri de interimari, respectiv Daniel Suciu la Justiţie, Gabriel Leş la Interne, Nicolae Hurduc la Educaţie şi Eugen Teodorovici vicepremier pe probleme economice, au afirmat surse din partid, pentru MEDIAFAX. Klaus Iohannis a reacţionat şi a transmis, vineri, că premierul îi cere să încalce Legea fundamentală, solicitând numirea unui al doilea interimat succesiv la Ministerul Educaţiei. Şeful statului precizează că durata maximă de interimat e de 45 de zile, iar Daniel Breaz a exercitat această funcţie.
7396 afișări
BREAKING Viorica Dăncilă îi propune preşedintelui Iohannis noi miniştri interimari: Daniel Suciu la Justiţie, Gabriel Leş la Interne
„Propunerile au fost deja trimise”, au declarat surse din PSD pentru MEDIAFAX.
Potrivit surselor citate, ministrul Dezvoltării Daniel Suciu este propunerea PSD pentru funcţia de ministru interimar la Justiţie. Ministrul Apărării Gabriel Leş este propus pentru a prelua interimatul la Interne, în timp ce ministrul Cercetării Nicolae Hurduc e propunerea pentru Educaţie.
Totodată, PSD îl propune pe ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici să preia interimatul la portofoliul pe probleme economice.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Hamas acceptă propunerea de încetare a focului prezentată de Egipt și Qatar / Israelul începe ofensiva în Rafah
-
Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă
-
BREAKING NEWS Israelul a început o operaţiune în Rafah / Netanyahu: Propunerea Hamas este departe de a satisface cererile Israelului
-
Polonia verifică dacă judecătorul care a cerut azil în Belarus a fost spion
Liderul PSD a transmis zilele acestea mai multe mesaje pe Facebook, unde a susţinut că preşedintele Klaus Iohannis încalcă Constituţia şi că trebuie să numească interimarii, potrivit deciziei CCR.
Curtea Constituţională arată, în motivarea deciziei luate, că există în continuare un conflict juridic de natură constituţională între premierul Viorica Dăncilă şi preşedintele Klaus Iohannis, şeful statului fiind obligat să emită decretul de revocare al ministrului Justiţiei Ana Birchall.
CCR a decis pe 18 septembrie că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să emită de îndată decretele de revocare a miniştrilor, precum şi pe cele de numire a miniştrilor interimari. Şeful statului trebuie să răspundă, de îndată, în scris şi motivat, legat de refuzul propunerilor.
Prin urmare, Klaus Iohannis trebuie să o revoce pe Ana Birchall din funcţia de ministru al Justiţiei.
Totodată, şeful statului trebuie să îi numească interimari pe Niculae Bădălău la Energie, Ioan Deneş la Mediu şi Ştefan Radu Oprea la Relaţia cu Parlamentul, după ieşirea ALDE de la guvernare şi demisia miniştrilor partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu. Potrivit legii, interimatul la un minister durează 45 de zile.
Iohannis: Dăncilă îmi cere să încalc Legea, forţând un al doilea interimat succesiv la Educaţie
„Prin solicitarea adresată astăzi, prim-ministrul practic îmi cere să încalc Legea fundamentală forţând instituirea unui al doilea interimat succesiv la Ministerul Educaţiei Naţionale, în condiţiile în care pentru acest portofoliu domnul ministru Daniel Breaz a exercitat această funcţie timp de 45 de zile, durată maximă permisă de articolul 107 din Constituţie. La acest moment, singura autoritate competentă să se exprime cu privire la demersurile prim-ministrului şi activitatea Guvernului rămâne Parlamentul, iar, din această perspectivă, dezbaterea moţiunii de cenzură reprezintă cadrul cel mai adecvat”, a afirmat Klaus Iohannis, într-un comunicat de presă transmis de Administraţia Prezidenţială.
Şeful statului îi transmite premierului Viorica Dăncilă că nu era nevoie de o decizie a CCR, fiind nevoie de a veni în Parlament pentru aprobarea miniştrilor titulari.
„ Insistenţa cu care prim-ministrul Viorica Dăncilă refuză să solicite acordul Parlamentului pentru un nou Guvern generează gravul blocaj în care se adâncesc instituţiile statului român. Cu fiecare zi, se văd noi consecinţe negative majore, ultimul exemplu fiind organizarea examenului de rezidenţiat. Prin recenta sa decizie, Curtea Constituţională a statuat în mod clar că, odată cu ieşirea ALDE de la guvernare, Preşedintele României poate numi miniştri titulari numai cu aprobarea prealabilă a Parlamentului. Nici nu era nevoie de o decizie a CCR pentru a se constata evidenţa necesităţii de a respecta un articol din Constituţie. Dacă ar fi acţionat cu bună-credinţă şi ar fi dorit cu adevărat să evite orice blocaje, doamna Dăncilă ar fi trebuit, aşa cum i-am cerut, să meargă în Parlament şi să obţină validarea pentru noul său Guvern. Dacă doamna Dăncilă nu înţelege nici acum sensul deciziei Curţii Constituţionale, îi mai explic încă o dată, în mod public: este fără echivoc faptul că, pentru numirea unui ministru titular la educaţie, premierul trebuie să se prezinte în Parlament”, a adăugat Iohannis.
Preşedintele României a afirmat, totodată, că Ministerul Sănătăţii dă dovadă de incapacitate de a organiza admiterea la rezidenţiat, examenul fiind îngreunat de numeroase etape birocratice.
„Acţiunile premierului Dăncilă generează grave blocaje cu consecinţe negative pentru români. (...) Anunţul de astăzi al Ministrului Sănătăţii arată incapacitatea actualei guvernări de a organiza admiterea la rezidenţiat şi de a gestiona resursa umană din sănătate, resursă vitală pentru buna funcţionare a sistemului. Lipsa de respect faţă de absolvenţii de medicină şi faţă de profesia medicală în general, faţă de pacient şi faţă de cetăţean, este o caracteristică a Guvernului PSD. Organizarea rezidenţiatului ar fi trebuit să se facă pe baza unei metodologii clare, iar Guvernul este cel care a întârziat nepermis de mult, ca în fiecare an, aprobarea acesteia. Mai mult, acest examen este îngreunat şi întârziat suplimentar anual şi de numeroasele etape birocratice”, se mai arată în comunicatul de presă remis MEDIAFAX.
În încheiere, Klaus Iohannis susţine ideea necesităţii unui nou guvern.
„Studenţii au nevoie de predictibilitate şi stabilitate şi nu este normal ca pentru cel mai important examen din viaţa lor profesională să afle detalii cruciale, precum numărul de posturi disponibile sau data examenului, cu doar câteva săptămâni înainte. Amânarea examenului de rezidenţiat, o etapă esenţială care defineşte parcursul profesional al oricărui student la medicină, constituie o dovadă în plus a eşecului Guvernului PSD. Această situaţie, care denotă o delăsare jenantă în raport cu o temă de o asemenea relevanţă pentru sistemul de sănătate, arată dimensiunile dezastrului unui guvern lipsit de competenţă şi viziune. În contextul în care foarte mulţi dintre absolvenţii programelor de medicină decid să părăsească ţara, România are nevoie urgent de un nou guvern responsabil, care să îmbunătăţească rapid acest proces”, mai transmite preşedintele.
Un senator din opoziţie, despre propunerea lui Daniel Suciu la Justiţie: E ca şi cum pui un grădinar la Interne
Senatorul PNL Alina Gorghiu a declarat, vineri, că noile propuneri de interimari trimise de Viorica Dăncilă preşedintelui Klaus Iohannis reprezintă „o ofertă lamentabilă”. Liberalul a comparat propunerea de numire a lui Daniel Suciu la Justiţie cu numirea unui grădinar la Interne.
Eugen Tomac: Propunerile de interimari, profund neconstituţionale. Guvernul este în moarte clinică
Preşedintele PMP Eugen Tomac a afirmat, vineri, pentru MEDIAFAX, că propunerile de miniştrii interimari trimise la Cotroceni sunt profund neconstituţionale. El a adăugat că Daniel Suciu nu are nici măcar Facultatea de Drept sau experienţa necesară pentru a conduce Ministerul Justiţiei.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Școala de stat nu îi pregătește pe elevi pentru viitor. Elevii trebuie să învețe la privat
Citește pe www.zf.ro: Ţara din Europa care se pregăteşte pentru un război la scară largă cu Rusia. ”Am testat deja economia de război, trebuie să fim pregătiţi pentru o criză pe termen lung”
Citește pe www.zf.ro: Rusia se pregăteşte de atac. Agenţiile europene de spionaj au avertizat guvernele lor că Rusia pregăteşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul
Citește și: Viorica Dăncilă, întâlnire de ultimă oră cu parlamentarii şi liderii PSD: Au loc discuţii privind strategia la moţiunea de cenzură
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: Democrația reală înseamnă că tu, cetățeanul, ai putere decizională. Monopolul partidelor din România trebuie spart
Ţara din Europa care se pregăteşte pentru un război la scară largă cu Rusia. ”Am testat deja economia de război, trebuie să fim pregătiţi pentru o criză pe termen lung”
Povestea unui miliardar controversat. Cum a ajuns acesta dintr-un criminal cu acte în regula un afacerist de succes ce învârtea miliarde, iar acum este falimentar şi aproape să ajungă la puşcărie
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Manechinul a simțit că trebuie să atragă atenția între burlacii milionari de la Miami și a apărut așa în public, dar a fost întrebată imediat: „Ești bolnavă?”
PROSPORT.RO
Miliardarul Umar Kamani, nuntă de 25 de milioane de dolari pe Coasta de Azur. Mariah Carey și Andrea Bocelli au întreținut atmosfera de basm
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe