- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video Cancelarul german Angela Merkel a ajuns la Guvern, unde a fost primită de Boc cu onoruri militare
Cancelarul german Angela Merkel, aflată în vizită la Bucureşti, a sosit la Palatul Victoria, unde a fost primită de premierul Emil Boc cu onoruri militare, cei doi oficiali urmând să susţină declaraţii de presă la finalul întrevederii.
Angela Merkel a început, marţi, a doua vizită în România de când este şef al guvernului de la Berlin, prima prezenţă fiind prilejuită de summitul NATO din aprilie 2008.
Merkel se va mai întâlni cu preşedintele Traian Băsescu şi va primi titlul Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
Anterior lui Merkel, cancelarul Gerhard Schroeder a efectuat două vizite oficiale în România, în septembrie 1999 şi august 2004.
Vizita lui Merkel la Bucureşti are loc în contextul în care România şi Germania marchează, în acest an, 130 de ani de relaţii diplomatice. Relaţiile diplomatice bilaterale au fost stabilite la 20 februarie 1880, după recunoaşterea formală, la Congresul de la Berlin, a independenţei de stat a României.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce se va întâmpla în Iran dacă Raisi a murit?
-
Cine este Ebrahim Raisi, preşedintele iranian al cărui elicopter s-a prăbuşit
-
Scenarii pentru cazul în care preşedintele Iranului nu va supravieţui prăbuşirii elicopterului
-
Pep Guardiola ajunge la şase titluri în Premier League, acumulând un total de 17 trofee în opt ani
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO