Ciolacu anunţă că PSD cumpără Dacia electrică. UPDATE: Peste 12 mii de km parcurşi în cadrul acţiunii „Adevărata Vineri Verde”

Social-democraţii au comandat prima maşină electrică, un autoturism electric produs în România, Dacia Spring, anunţă Marcel Ciolacu: „O să încercăm să luăm în fiecare judeţ câte o Dacie electrică.”

448 afișări
Imaginea articolului Ciolacu anunţă că PSD cumpără Dacia electrică. UPDATE: Peste 12 mii de km parcurşi în cadrul acţiunii „Adevărata Vineri Verde”

Ciolacu anunţă că PSD cumpără Dacia electrică.

„Azi am venit cu Zoe. De data viitoare o să venim cu propria noastră Dacie electrică. Va fi printre primele zece Dacii electrice din România”, spune Marce Ciolacu.

El precizează că Dacia Spring a fost plătită din banii de cotizaţii.

Cel mai important e că e făcută la noi, la Mioveni. O să încercăm să luăm în fiecare judeţ câte o Dacie electrică, adaugă Ciolacu.

Liderul social-democrat a venit, vineri, la sediul central al PSD tot cu un autoturism electrică, Renault Zoe.

Social-democraţii organizează vineri evenimentul ”Adevărata Vineri verde”, în cadrul căruia mii de membri şi simpatizanţi ai PSD, din toată ţara, vor merge la serviciu sau îşi vor duce copiii la şcoală folosind mijloace nepoluante sau transportul în comun.

UPDATE:Deşi Marcel Ciolacu a confundat locul de producţie al primei maşini electrice Dacia, PSD susţine protejarea mediului înconjurător conform celui mai recent comunicat de presă emis de partid.

Peste 12.000 de km au fost parcurşi, vineri, cu mijloace de transport nepoluante - biciclete, trotinete şi maşini electrice - de membrii şi simpatizanţii Partidului Social Democrat din toată ţara în cadrul acţiunii „Adevărata Vineri Verde”.

Campania social-democraţilor „Adevărata Vineri Verde” se desfăşoară în peste 700 de localităţi din România.

„Campania se doreşte a fi un semnal ferm că Partidul Social Democrat este adeptul mediului curat, economiei verzi şi combaterii poluării care afectează viaţa şi sănătatea românilor. Harta acţiunii <Adevărata Vineri Verde> arată nu doar anvergura mobilizării PSD, peste 5.000 de membri şi simpatizanţi social-democraţi renunţând la maşină în favoarea mijloacelor de deplasare ecologice, dar, în acelaşi timp, demonstrează că românii îşi doresc într-adevăr o ţară curată, în care să se respire şi să se trăiască sănătos, potrivit unui comunicat de presă.

Pe baza estimărilor făcute prin intermediul platformelor de specialitate, în cadrul acestei acţiuni au fost salvate până în acest moment aproape 3 tone de emisii de CO2.

„Viziunea PSD este aceea a unei Românii care are grijă de mediul înconjurător, de pădurile sale şi care asigură resurse şi găseşte soluţii pentru curăţenia localităţilor, dar şi pentru transformarea economiei şi reducerea poluării”, a declarat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici