Comisia Udrea îşi continuă marţi audierile
Preşedinta ANRMAP, Cristina Trăilă, este aşteptată, marţi, la audieri în cadrul Comisiei Udrea, unde urmează de asemenea să fie audiaţi secretarul general al Ministerului Turismului, doi directori ai acestei instituţii precum şi operatorul desemnat cu întreţinerea site-ului Ministerului.
Potrivit unui comunicat remis presei la puţin timp după ce liderul PDL Adriean Videanu a anunţat că partidul său cere desfiinţarea Comisiei Udrea, dezbaterile în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea sumelor cheltuite de Ministerul Turismului pentru acţiuni de promovare a turismului şi a imaginii României sunt programate să înceapă cu o dezbatere în plen marţi, la ora 11, urmând ca, începând de la ora 12.00, timp de 50 de minute, să fie audiată Cristina Trăilă, preşedinta Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice.
Comisia îi va audia, cu începere de la ora 13, pe Gheorghe Nastasia, secretar general în cadrul Ministerului Turismului, Octavian Arsene, directorul Direcţiei Dezvoltare Turistică din Minister şi pe Ana-Maria Toma, directoarea Direcţiei de Comunicare a instituţiei.
Totodată, Comisia are programată în cursul după-amiezei de marţi audierea operatorului desemnat cu întreţinerea site-ului Ministerului Turismului.
Aceasta este cea de-a doua săptămână de audieri în cadrul Comisiei. Săptămâna trecută, membrii comisiei conduse de liberalul Ludovic Orban au audiat mai mulţi jurnalişti dar şi oficiali din Minister.
-
Boris Tadici se declară pregătit să devină premier al Serbiei
Externe astăzi, 08:53
Fostul preşedinte sârb Boris Tadici, care a pierdut alegerile prezidenţiale de la 20 mai, s-a declarat duminică pregătit să devină premier şi a precizat că intenţionează să formeze o coaliţie majoritară cu foştii săi aliaţi socialişti. citeşte tot
-
Cazul scurgerilor de informaţii de la Vatican: Căutările continuă după arestarea majordomului Papei pentru găsirea altor informatori
Externe astăzi, 07:55
Căutările continuă pentru găsirea altor informatori şi a superiorilor lor în cazul scurgerilor de informaţii de la Vatican, după arestarea, miercuri, a lui Paolo Gabriele, majordomul Papei Benedict al XVI-lea, scria duminică presa italiană. citeşte tot





mesaj moderat de administrator
Preşedinta ANRMAP, Cristina Trăilă, este aşteptată, marţi, la audieri în cadrul Comisiei Udrea, unde urmează de asemenea să fie audiaţi secretarul general al Ministerului Turismului, doi directori ai acestei instituţii precum şi operatorul desemnat cu întreţinerea site-ului Ministerului.