Constantin: Am reuşit să facem dintr-un iceberg portocaliu câteva cuburi de gheaţă într-un pahar

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, vineri, la Congresul PNL că USL a reuşit să-şi asume două lucruri imposibile pe care a reuşit să le realizeze, unul dintre acestea fiind reducerea "icebergului portocaliu" la două cuburi de gheaţă într-un pahar.

396 afișări
Imaginea articolului Constantin: Am reuşit să facem dintr-un iceberg portocaliu câteva cuburi de gheaţă într-un pahar

Constantin: Am reuşit să facem dintr-un iceberg portocaliu câteva cuburi de gheaţă într-un pahar (Imagine: Alexandru Mihaescu/Mediafax Foto)

Constantin a declarat în deschiderea Congresului PNL, că USL a fost posibilă în primul rând datorită formării Alianţei de Centru Dreapta dintre PNL şi PC, care a fost "motorul care a constituit" Uniunea.

"USL şi-a asumat, din punctul meu de vedere, imposibilul, şi l-a asumat de două ori, atunci când a vrut să pună la un loc o forţă de stânga, o forţă de centru şi o forţă de dreapta într-un proiect nu pe termen scurt, nu pe termen mediu, ci pe termen lung (...) A doua oară ne-am asumat imposibilul atunci când am început o luptă cu un sistem, un sistem care era reprezentat la momentul acela de Guvern, de Parlament şi de Preşedinţie. Astăzi, dintr-un iceberg portocaliu, aşa cum era acel sistem politic se pare că nu a mai rămas decât câteva cuburi de gheaţă, şi acelea într-un pahar, şi cu siguranţă paharul nu este de apă", a spus Constantin.

De asemenea, preşedintele PC a afirmat că singura forţă politică din România care apără valorile de dreapta este PNL şi ACD, lucru care se va confirma încă o dată cu procesul de regionalizare şi reformă constituţională.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici