Cozmâncă scrie PSD: Partidul se îndreaptă spre dezastru total din cauza lui Geoană

Fostul lider social-democrat Octav Cozmâncă a transmis, vineri, o scrisoare conducerii PSD, în care arată că partidul se îndreaptă spre un dezastru total, iar "grupul Geoană" l-a dus de la poziţia de lider la un partid de mâna a doua şi cere celor vinovaţi de situaţie să demisioneze.

39 afișări
Imaginea articolului Cozmâncă scrie PSD: Partidul se îndreaptă spre dezastru total din cauza lui Geoană

Cozmâncă scrie CEx al PSD că partidul se îndreaptă spre dezastru total din cauza lui Geoană (Imagine: Mihai Spiridonică/Mediafax Foto)

Scrisoarea lui Cozmâncă este adresată Comitetului Executiv Naţional al PSD, preşedintelui de onoare al partidului, Ion Iliescu şi preşedintelui CN al PSD, Adrian Năstase.

Cozmâncă îşi exprimă speranţa că "măcar de această dată" va fi înţeles demersul său sincer şi corect, arătând că rezultatul alegerilor prezidenţiale a confirmat analiza critică pe care el a făcut-o actualei conduceri a PSD şi calităţilor candidatului partidului, în scrisoarea adresată membrilor PSD în septembrie 2009.

În noua scrisoare, Octav Cozmâncă reia acuzaţiile la adresa preşedintelui PSD, Mircea Geoană şi arată că PSD se îndreaptă către un dezastru total, riscând să aibă, în scurt timp, soarta PNŢCD.

"Mă mir că, după cinci ani, foşti colegi de bună credinţă se complac în această mocirlă politică a lui Geoană şi a grupului său de incompetenţi şi profitori", scrie Cozmîncă.

El spune că este de neînţeles că în aceste momente, când ţara se confruntă cu probleme legate de sărăcie, disponibilzări masive, buget total necorespunzător pentru învăţământ, sănătate, agricultură şi armată, cu disoluţia unor autorităţi ale statului de drept sau cu izolarea internaţională, PSD se ocupă de extratereştri, de fenomene paranormale, de flacăra violetă.

"Grupul Geoană a dus Partidul Social Democrat de la poziţia de lider în viaţa politică românească, de la crearea sa în 1992 până în 2005, la un partid de mâna a doua şi chiar cu iminenta tendinţă de locul trei, situaţie constatată şi comentată de analişti politici, de opinia publică şi chiar de mulţi membri ai PSD", mai scrie Cozmâncă.

În opinia sa, actuala conducere a PSD dovedeşte "amatorism, incapacitate, trădare, complicitate cu mafia, cu interlopii, cu oameni de cea mai joasă condiţie morală".

Fostul lider social-democrat subliniază că, din aprilie 2005, din cele şase scrutinuri electorale PSD le-a pierdut pe toate sub conducerea "înţeleaptă" a lui Geoană şi a grupului său de "aplaudaci, de extratereştri, de aroganţi şi suficienţi".

Cozmâncă mai susţine că, din păcate, PSD nu mai este un partid de stânga sau centru-stânga, cum pretind unii ideologi ai formaţiunii politice pentru că este condus de oameni cu concepţii şi mentalităţi de dreapta, pentru că foarte mulţi dintre liderii centrali şi locali ai PSD au, în dispreţul omului de rând, averi colosale de milioane de euro în ţară sau în străinătate.

"Cu ce moralitate se erijează să-i apere pe cei săraci, pe pensionari, pe salariaţii necăjiţi, pe cei cu mulţi copii, pe ţărani şi muncitori, pe profesori şi personalul sanitar, pe militari şi tineri când au averi nemăsurate, palate şi vile în unele judeţe alese din ţară şi în ţări atractive din Europa şi America? La multe niveluri din PSD totul se tranzacţionează, inclusiv funcţiile; la unii contează doar banii, nu munca, caracterul şi corectitudinea oamenilor", mai arată Octav Cozmâncă.

În scrisoare, el dă asigurări că nu are interese ascunse, cã nu face jocul nimănui, cã nu mai doreşte nicio demnitate în viaţa publică românească şi nici nu vrea să revină în PSD, subliniind că în cei 20 de ani în care a activat în partid nu i s-a oferit nimic, ci, dimpotrivă el şi-a dedicat eforturile şi munca pentru unii membri ai PSD care nu meritau, dar care acum încearcă să îi dea lecţii de conduită politică sau să aprecieze oportunitatea politică a demersului său.

"Eu, Octav Cozmâncă, nu am fost traseist politic, duplicitar, demagog, şarlatan. Nu am jucat la două sau la mai multe capete, nu am trădat cum o fac unii intruşi şi parveniţi din PSD. Mi-am păstrat demnitatea, cinstea şi decenţa unui om normal care îi respectă pe semenii săi", menţionează semnatarul scrisorii.

Totodată, el consideră că poziţia duplicitară a unor lideri ai PSD a condus ca acest partid să fie discreditat şi umilit, să-şi piardă încrederea în rândul cetăţenilor care şi-au pus mari speranţe în PSD.

"Nu se poate admite ca liderul PSD să-i caracterizeze recent pe economişti drept simpli contabili CSP. Acest lider politic care combate perioada trecută, mai bine ar combate - dacă ar avea ţinută cetăţenească - trecutul propriei familii şi al prietenilor săi: generali, nomenclaturişti", precizează Cozmâncă.

El îşi exprimă speranţa că Geoană şi coechipierii săi nu vor mai putea face aranjamente ca la Congresul PSD din aprilie 2005 când "fanfaroni politici" au făcut parte din echipa de "trădători", iar roadele se văd acum.

"Vă rog, stimaţi foşti colegi- dacă credeţi cu adevărat în Partidul Social Democrat- să analizaţi cu maximă exigenţă şi responsabilitate destinele partidului, să adoptaţi măsurile absolut necesare pentru a salva social-democraţia din România dar nu prin proceduri paranormale sau aranjamente de culise", scrie Cozmâncă.

El consideră că se vor încerca diverse manevre sau aranjamente, învinuiri reale sau inventate ale unora şi altora, dar că "asemenea politruci angajaţi în aceste lucruri murdare vor pierde jalnic în prezent dar mai ales în viitor, inclusiv aşa-zisul grup de la Cluj".

Cozmâncă le sugerează celor vinovaţi de actuala situaţie politică gravă a PSD să demisioneze din funcţiile ocupate vremelnic în conducerea partidului şi să-i lase pe cei competenţi, vrednici, corecţi şi necompromişi să relanseze partidul.

Octav Cozmâncă mai arată, în scrisoare, că în condiţiile în care PSD nu mai este un partid de centru-stânga şi cu atât mai mult nu a fost niciodată un partid de stânga, este necesară apariţia pe eşicherul politic românesc a unei mişcări naţionale, autentice de stânga şi, implicit, crearea unui partid politic - Alianţa Naţională a Stângii Democrate (ANSD).

El precizează că acest partid - ANSD - va cuprinde în rândurile sale toate categoriile de cetăţeni şi va fi o alternativă viabilă la actuala situaţie politică, economică, socială, instituţională şi morală a României şi va repune ţara, împreună cu forţele responsabile din societatea românească, pe direcţia dorită de cetăţenii săi întrucât peste 80% dintre români cred că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită, iar populaţia o duce din ce în ce mai greu.

"ANSD va colabora activ, cu bună credinţă, cu toate forţele sănătoase ale societăţii, cu partidele politice parlamentare şi neparlamentare, cu sindicatele şi patronatele, cu societatea civilă din ţară, cu mişcarea de stânga din Europa", subliniază în finalul scrisorii Octav Cozmâncă.

Fostul lider social-democrat Octav Cozmâncă arăta, în 20 septembrie 2009, în scrisoarea deschisă prin care anunţa că se autosuspendă din PSD, că intenţionează să constituie o Alianţă de stânga în situaţia în care PSD nu va redeveni cea mai importantă forţă politică din România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici