Cristian Diaconescu a fost ales preşedinte al Fundaţiei Mişcarea Populară

Fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, candidat al PMP la alegerile prezidenţiale a fost ales, marţi, preşedinte al Fundaţiei Mişcarea Populară, în urma unei şedinţe a consiliului membrilor fondatori, care şi-au exprimat această decizie prin vot.

617 afișări
Imaginea articolului Cristian Diaconescu a fost ales preşedinte al Fundaţiei Mişcarea Populară

Cristian Diaconescu (Imagine: Adriana Neagoe/ Mediafax Foto)

"Fundaţia este promotorul Partidului Mişcarea Populară, iar rolul acesteia este departe de a fi consumat, pentru că intrăm într-o etapă şi o logică nouă, iar expertiza fundaţiei este vitală pentru partid", a declarat, pentru MEDIAFAX, Diaconescu, apreciind că organizaţia "a avut un parcurs excepţional" de la înfiinţare şi până în prezent, această traiectorie datorându-se "în mare măsură" predecesorului său, Marian Preda, care a condus fundaţia cu "efort şi dăruire".

Diaconescu a mai spus că vrea să continue colaborarea cu Marian Preda, după cum şi-i doreşte "aproape pe Cristi Preda, Adrian Papahagi, Sebastian Lăzăroiu, Elenina Nicuţ, precum şi pe colegii" care s-au implicat în perioada de început a Fundaţiei Mişcarea Populară.

Profesorul universitar Marian Preda, decanul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Bucureşti a anunţat marţi că şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte al Fundaţiei Mişcarea Populară, din motive personale, precizând că pleacă din această funcţie cu convingerea că nu este posibilă o schimbare din interior a clasei politice din România, dar şi cu "satisfacţia" că a făcut din fundaţie "o instituţie cunoscută şi respectată".

Conducerea PMP a validat, marţi, candidatura lui Cristian Diaconescu la alegerile prezidenţiale.

 

 

 

 

 

.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici