Cristian Preda: La vârful PDL e nevoie de oameni de consens, credibili şi care să producă viitor

Europarlamentarul PDL Cristian Preda susţine, pe blog, că la vârful PDL este nevoie de "oameni de consens", care să aibă credibilitate şi care să producă viitor.

248 afișări
Imaginea articolului Cristian Preda: La vârful PDL e nevoie de oameni de consens, credibili şi care să producă viitor

Cristian Preda (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"Sunt foarte preocupat de ceea ce se întâmplă în ultimele zile în PDL. În preajma Convenţiei, e firesc ca disputele să se înteţească şi e de aşteptat ca - uneori, poate chiar foarte des - să apară şi derapaje. Asta e cultura locului: multă pasiune şi convingeri puţine", scrie Preda pe blogul său.

El arată că este nevoie însă şi de propuneri care să aducă substanţă dialogului dintre diversele tabere.

"Altfel, se ajunge la polemică suburbană, la invective, la gesturi necugetate, unele ireparabile", continuă Preda.

Eurodeputatul precizează că va încerca să propună în următoarele zile câteva observaţii care să poată aduce un plus, nu un minus în dreptul PDL.

"Prima remarcă pe care vreau s-o fac e legată de profilul uman de care cred că ar fi nevoie în acest moment la vârful PDL. Altfel spus: ce lideri ar trebui căutaţi?", adaugă Preda.

În opinia sa, trei ar fi trăsăturile importante ale viitorului lider al PDL. "În primul rând, cred că e nevoie de oameni de consens, care - altfel spus - să poată ralia militanţii şi membrii. Sunt urgente acum o inventariere şi apoi o sinteză a resurselor de care dispune PDL. Va câştiga cine va ralia, nu cine va dezbina. Pe scurt, aştept liderul care să spună «vin să vă împac, nu să vă exclud»", precizează Preda.

Cristian Preda apreciază că este nevoie apoi de "oameni care să producă viitor", cum a spus Sever Voinescu, nu care să-şi dispute interpretarea trecutului recent.

"Iar acest viitor e legat de opoziţia faţă de USL. Oameni de consens pentru interiorul PDL, liderii de care avem nevoie ar trebui să fie necruţători cu USL. Ar fi un dezastru să fie invers: adică necruţători cu colegii şi făcând cu ochiul Guvernului", consideră Cristian Preda.

În opinia sa, în profilul liderilor de care are nevoie PDL n-ar trebui pierdut din vedere şi credibilitatea, care este "o chestiune de autoritate publică a cuvântului".

"Prioritară nu e, cum se spune deseori, comunicarea, ci înţelegerea. Fiindcă o comunicare fără înţelegere prealabilă e ignorată. Pare foarte abstract, dar e ceva foarte simplu. În momentul acesta e nevoie de lideri care să poată impune idei în spaţiul public. Nu trebuie să căutăm certăreţi care te fac să schimbi canalul de îndată ce-i vezi, deşi sunt din tabăra ta, ci bărbaţi şi femei care să poată concepe în mod autonom şi transmite în chip inteligibil interpretări ale situaţiei politice şi soluţii alternatvie la cele ale USL", arată Preda.

"Capabil de compromis în interior, angajat într-o critică fără menajamente a puterii şi credibil, fiindcă gândeşte şi e inteligibil: nu sunt singurele calităţi ale unor lideri veritabili, dar n-aş vota pe cineva care să nu le aibă pe acestea trei", mai menţionează europarlamentarul.

Actualul preşedinte al PDL, Vasile Blaga, şi-a anunţat, luni, candidatura pentru reconfirmarea la şefia partidului.

La rândul său, deputatul Elena Udrea a anunţat, marţi, că va candida la preşedinţia partidului.

Convenţia Naţională a PDL pentru alegerea noii conduceri urmează să aibă loc în 23 martie.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la B1Tv, că Elena Udrea poate avea şanse pentru şefia PDL la o Convenţie cinsitită, precizând însă că îi recomandă acesteia să se retragă dacă se constată că este aranjată Convenţia PDL, "aşa cum se produce acum".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, că PDL seamănă acum în interior cu FSN şi nu îl mai poate ajuta în îndeplinirea obiectivelor sale, precizând că se uită la ce se întâmplă, dar nu îi vine să creadă ce vede.

De asemenea, preşedintele Traian Băsescu a criticat conducerea actuală a PDL şi pe liderul Vasile Blaga pentru îndepărtarea echipei lui Emil Boc din fruntea partidului după alegerile locale din iunie 2012, dar şi pentru rezultatele proaste obţinute la alegerile parlamentare din decembrie.

Liderul PDL Vasile Blaga a declarat, vineri, ca răspuns la criticile lui Traian Băsescu la adresa sa, că vede că dintr-odată acesta şi-a reevaluat poziţia faţă de Victor Ponta şi Liviu Dragnea, adăugând că preşedintele "se pricepe foarte bine la reevaluări". El a mai spus, de asemenea, că românii ştiu că Traian Băsescu o susţine pe Elena Udrea, el criticând faptul că şeful statului intervine, pentru a doua oară, într-o competiţie internă a PDL.

Şi alţi lideri ai PDL au ţinut să răspundă acuzaţiilor şefului statului, fie afirmând că acesta ar trebui să dea mai multe detalii, fie arătându-se deranjaţi de interveţia lui Traian Băsescu.

Au existat şi lideri PDL care i-au dat dreptate preşedintelui Traian Băsescu. Liderul PDL Elena Udrea a declarat, vineri, la Roman, că în formaţiune nu mai există, în prezent, "comunicare între vârful partidului şi baza lui", ea susţinând că, din ce în ce mai mult, liderilor PDL le este frică să stea în faţa oamenilor.

Fostul preşedinte al PDL Emil Boc şi-a exprimat speranţa ca dezbaterea internă care va urma în PDL după depunerea candidaturilor pentru funcţia de preşedinte să fie fairplay, pentru a nu se transforma partidul, după Convenţia Naţională, într-unul care creează "fracţiuni şi tranşee".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici