Deputatul Mircea Irimescu se retrage din grupul independenţilor

Deputatul de Suceava Mircea Irimescu a declarat, luni, că îşi anunţă "independenţa faţă de grupul independenţilor" din care a făcut parte, arătând că el este membru PNŢCD, iar grupul independenţilor face politică de partid.

97 afișări
Imaginea articolului Deputatul Mircea Irimescu se retrage din grupul independenţilor

Deputatul Mircea Irimescu se retrage din grupul independenţilor (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Irimescu a declarat că va anunţa, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, decizia de a se declara "independent faţă de grupul independenţilor".

"Eu sunt membru PNŢCD, iar ei fac politică de formaţiune politică şi nu de grup independent", a spus deputatul sucevean.

El a arătat că este incompatibil cu grupul independenţilor constituit în actuala formulă.

"Eu rămân membru PNŢCD", a spus Mircea Irimescu.

Mircea Irimescu, membru PNŢCD, a candidat la alegerile parlamentare din 2008 pe lista PNL în baza unui protocol încheiat între PNL şi PNŢCD, iar apoi a demisionat din PNL şi a revenit în PNŢCD, intrând apoi în grupul parlamentarilor independenţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici