Emisiunea „Ochii pe mine”. Dezbaterea Trump-Biden din 15 octombrie, sub semnul întrebării. Prof. Iulian Chifu: „Un histrionic, un showman cum este Donald Trump nu va rata o asemenea ocazie. Se alintă!”

  • B. Naumovici, expert în publicitate: „Cred mai tare în lucrurile făcute cu oameni puţini şi buni. Încep să mă enerveze oamenii mediocrii. Nu mai cred în izbăvirea lor”
  • Prof. Iulian Chifu, despre războiul din Nagorno-Karabakh: „E un butoi de pulbere, care, în orice moment, poate să atragă toate puterile regionale şi puterile globale.”
  • Iulian Chifu, analist de politică externă: „Noi nu am atacat pe nimeni în istorie şi, de principiu, suntem o ţară mică. Avem o calitate a diplomaţiei care ne permite să revendicam diverse poziţii.”
  • Alina Greavu, creator de conţinut: „Îmi place să fac simultan şi ciorbă şi scandal. Am fost printre primii oameni care au vorbit despre abuzurile cazului de la Caracal.”
310 afișări
Imaginea articolului Emisiunea „Ochii pe mine”. Dezbaterea Trump-Biden din 15 octombrie, sub semnul întrebării. Prof. Iulian Chifu: „Un histrionic, un showman cum este Donald Trump nu va rata o asemenea ocazie. Se alintă!”

Emisiunea „Ochii pe mine”. Dezbaterea Trump-Biden din 15 octombrie, sub semnul întrebării. Prof. Iulian Chifu: „Un histrionic, un showman cum este Donald Trump nu va rata o asemenea ocazie. Se alintă!”

Invitaţi unul şi unul – Alina Greavu, creator de conţinut Aluziva, Bogdan Naumovici, expert în publicitate şi fondator 23 Communication Ideas şi Iulian Chifu, analist de politică externă, – în emisiunea „Ochii pe mine!”, cu Vlad Craioveanu, de joi seara, în direct din studioul Aleph News!

Subiecte diverse, informaţii de calitate şi analize pertinente, aşa că, aveţi toate motivele să staţi cu ochii pe Craioveanu!

 

Alina Greavu: „Îmi place să fac simultan şi ciorbă şi scandal!”

 

Primul invitat, Alina Greavu sau Aluziva, îţi vorbeşte ce înseamnă să ajungi un creator de conţinut cunoscut, dar şi ce anume îi dau legitimitate şi credibilitate în mediul online. 

„Nu mă tem să vorbesc despre anumite chestii. Am fost printre primii care au vorbit despre abuzurile  cazului  de la Caracal. La 31 de ani, am trecut şi eu prin nişte abuzuri sexuale, nu a fost nimic grav.”

Acesta îţi spune franc că ştie să facă şi ciorbă şi scandal, însă în limitele bunului simţ şi pentru un scop pozitiv.

„Îmi place să fac simultan şi ciorbă şi scandal. Sunt oarecum recunoscută în industria asta că am gura mare, dar am gura mare cu bun simţ, am respect şi am o motivaţie pozitiva. Nu mă apuc să înjur oamenii pe internet.”

Alina Greavu este o susţinătoare a cauzelor sociale, însă recunoaşte că,  fără ajutorului oamenilor de pe Instagram care fac donaţii, nu ar reuşi să-şi ducă misiunea la capăt.

„Sunt foarte mândră că am luat un premiu special pentru susţinerea cauzelor sociale. Există o fată în Arad care a rămas însărcinată în urma unui abuz sexual şi eu sunt ca o soră mai mare pentru ea. Am reuşit să strângem bani pentru a-i oferi un curs de hair stylist, am vrut să-i dau o meserie. (…) Nu este că sunt eu şmecheră, ci totul se datorează oamenilor de pe Instagram care au donat.”

 

Alina Greavu „Nu sunt în goană după like-uri!”

 

Invitata lui Vlad Craioveanu recunoaşte că nu are o reţetă care să-i aducă succesul sau like-uri pe reţelele de socializare. Totul a decurs de la sine: ea a postat, oamenilor le-a plăcut şi au rămas s-o urmărească.

„Nu sunt în goană după like-uri. Pentru unele persoane trebuie sa ai doar un decolteu generos si dorinţa de a-l expune. Nu judec pe nimeni, dar pe mine nu mă reprezintă.”

 

B. Naumovici, expert în publicitate: „Cred mai tare în lucrurile făcute cu oameni puţini şi buni”

 

Bogdan Naumovici, fondator 23 Communication Ideas îţi  povesteşte cum a supravieţuit zona de publicitate în pandemie, dar şi cum a stat la capitolul creativitate în aceste luni de restricţii şi izolare la domiciliu.

„Clienţii mei au mers cu motoarele la minimum. A fost foarte multă nesiguranţă pe piaţă. Am văzut nişte cifre. Scăderile, pe undeva între 10-20%. Dar sunt inegale. Agenţiile mici independente locale au avut cel mai mult de suferit. Nici nu ştiu ce urmează. Prima măsură, spre deziluzia mea a fost să tai salariile, pe la jumătatea lui martie, ceea ce pe mine m-a indispus destul de tare.”

Expertul în publicitate recunoaşte că pandemia a schimbat cu totul modul de lucru în agenţia sa.

„Noi nu am mai fost la birou din martie. Pandemia a schimbat mult mediul nostru de lucru. Cred mai tare în lucrurile făcute cu oameni puţini şi buni. Cu vârsta nu mai am răbdare. Încep să mă enerveze oamenii mediocrii. Nu mai cred în izbăvirea lor. Altfel, în ceea ce înseamnă publicitate, nu m-a plictisit niciodată. O dată la trei zile facem altceva. Oamenii încep însă să mă plictisească.”

 

B. Naumovici, despre calităţile omului din publicitate: „Trebuie sa aibă foc sub fund”

 

Dacă te gândeşti să urmezi o carieră în publicitate, îţi spune Bogdan Naumovici cam de ce calităţi ai avea nevoie.

„Trebuie sa aibă foc sub fund. Este din ce în ce mai greu de găsit bunul simt. Apoi cred că trebuie să aibă, dar greu de găsit pe măsură ce vin generaţiile din urma, o curiozitate vie, dar care să nu se stingă”

 

Filmul „Zimnicea”, despre cutremurul din 1977

 

Bogdan Naumovici îţi vorbeşte despre filmul „Zimnicea”,  regizat chiar de el şi care readuce în discuţie un subiect despre care până în 2010 nu s-a scris nimic: cutremurul din 1977 din Zimnicea.

„Eu l-am trăit. Aveam 9 ani când tata m-a luat cu el să scoată oamenii de sub dărâmături. Abia în 2010 au început să se afle lucruri din Zimnicea, mai exact ce s-a întâmplat la cutremur.”

 

Profesorul Iulian Chifu, despre Nagorno-Karabakh: „Avem un război total în care mor zilnic oameni”

 

Cu profesorul Iulian Chifu, analist pe politică externă, Vlad Craioveanu îţi aduce în discuţie un subiect extrem de sensibil: conflictul dintre forţele armate azere şi armene din Nagorno-Karabakh, început în 27 septembrie şi care se transformă mai mult cu fiecare zi, într-un război total, fără control.

„Bugetul Apărării Azerbaidjanului este mai mare decât bugetul total al Armeniei. Nu există unul care are sau nu dreptate, trebuie să se aşeze la masa tratativelor.  (...) De data asta însă lucrurile nu mai merg aşa. Rusia demonstrează că şi-a pierdut capacitatea de a gestiona conflictul. Avem un război total în care mor zilnic oameni. Avem lupte de teren, retrageri.”

 

Prof. Iulian Chifu, despre războiul din Nagorno-Karabakh: „Rusia însăşi are o problemă, nu are un cuvânt de spus şi nu are trupe.”

 

”Vlad Craioveanu: Conflicte avem, dar vreo soluţie există?

Iulian Chifu: Fireşte că există soluţii, doar că trebuie să vrea, în primul rând, cele două ţări, şi, în al doilea rând, toţi ceilalţi aparţinători. De fapt, e un butoi de pulbere, care, în orice moment, şi asta ne afectează, poate să atragă toate puterile regionale şi puterile globale, poate în mai mica măsură China.

Dar în rest, avem ciondăneala turco-franceză care se repercutează şi din alte zone, deşi acum sunt în negocieri, o avem şi în Libia, şi în Siria, iată acum în Nagorno Karabah. Dorinţa Turciei de a intra la masa de negocieri, ea nu este în grupul de negocieri, ea nu este în grupul respectiv, face ca grupul OSCE să fie marginalizat, să fie trimis la plimbare. Rusia însăşi are o problemă, nu are un cuvânt de spus şi nu are trupe.”

 

Prof. Iulian Chifu: „Noi suntem foarte buni la diplomaţie!”

 

„Noi nu am atacat pe nimeni în istorie şi, de principiu, suntem o ţară mică. Am participat la operaţiuni internaţionale. Avem propriile noastre interese, noi suntem foarte buni la diplomaţie. Avem reprezentare la nivel internaţional. Avem o calitate a diplomaţiei care ne permite să revendicam diverse poziţii.”

 

I.Chifu, despre dezbaterea Mike Pence - Kamala Harris

 

„Fiecare a luptat pentru propriul sau electorat. Fiecare a vorbit pentru publicul lui. A fost aşa o dezbatere suprarealistă. Fiecare şi-a jucat rolul şi şi-a atins scopul. În schimb, am putut vedea cum arată America. În 2-3 zile vom şti cel mai bine cum vor arata sondajele (...)”

 

Trump, alba-neagra cu dezbaterea din 15 octombrie 2020

 

Va refuza Donald Trump să participe la dezbaterea cu Joe Biden, din 15 octombrie 2020, dacă se va veni cu propunerea ca aceasta să aibă loc online, ţinând cont de infectarea cu COVID-19 a actualului preşedinte. Iată ce îţi dezvăluie profesorul Iulian Chifu în legătură cu acest subiect.

Vlad Craioveanu: „Ce părere aveţi, vom avea parte de mult aşteptata dezbatere dintre Biden şi Trump din 15 octombrie? Trump a zis că nu vrea online”.

Iulian Chifu: „Eu cred că, într-o oarecare măsură, se alintă. Cred că vom avea dezbaterea. E posibil să apară o negociere în care unele elemente să se schimbe, cei doi să poată interveni unul peste altul, chestiuni tehnice, sau s-ar putea ca Trump să vină cu testul negativ şi atunci dezbaterea se face fizic. Cred că este interesul lui Trump să facă acest lucru.

Pe de altă parte, Donald Trump a făcut o temă de campanie nouă, participă sau nu la negocieri, studiile arată că publicul american ar juca aşa ceva. Unii mai comentează că ar fi formulele de ieşire a lui Trump, să aibă pe ce da vina, votul prin poştă, iată, n-am făcut dezbaterea faţă în faţă, pentru o eventuală pierdere a mandatului.

Cam acestea ar fi tipurile de reacţie. Pe de altă parte, credinţa mea este că un histrionic, un showman, un real TV cum este Donald Trump nu va rata niciodată o asemenea ocazie, decât dacă are ceva cu relevanţă mai mare pentru electoratul său decât asemenea prezenţă. Nu cred. Eu cred că vom avea o asemenea dezbatere şi o vom comenta aici, la Aleph News.”

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici