EXCLUSIV / Gândurile lui Cristoiu, de la ora 19.00, la SMART TV

  • •Experimentul Cîţu - de la premier la un simplu senator
  • •Cine câştigă de pe urma războiului din Ucraina
  • •Summit-ul NATO, summit-ul nevestelor
84 afișări
Imaginea articolului EXCLUSIV / Gândurile lui Cristoiu, de la ora 19.00, la SMART TV

EXCLUSIV / Gândurile lui Cristoiu, de la ora 19.00, la SMART TV

Astăzi, de la ora 19.00, publicistul Ion Cristoiu şi moderatoarea Monica Mihai discută despre mărirea şi decăderea lui Florin Cîţu, politicianul care, în doar câteva luni, a ajuns de la premierul României la un simplu senator, marginalizat în partid.

Şi cum toate acestea s-au întâmplat sub supravegherea şi cu sprijinul preşedintelui Iohannis în numele reformării şi stabiliăţii interne, Ion Cristoiu şi Monica Mihai vor analiza şi până unde este dispus şeful statului să sacrifice democraţia, fie că vorbim de PNL sau de România, confruntată cu un război la graniţele sale.

Summit-ul NATO de la Madrid şi scandalul declanşat de adoptarea legii privind avertizorul de integritate sunt alte teme abordate în cadrul emisiunii din această seară.

Iată de ce nu trebuie să ratezi emisiunea Gândurile lui Cristoiu, vineri, 1 iulie, de la ora 19.00, la SMART TV şi sâmbătă, 2 iulie, de la ora 21.55, la ALEPH NEWS. Ca să ŞTII!

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
exclusiv,
tv

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici