EXCLUSIV: Legi USL pentru Legislativ cu 300 parlamentari şi interzicerea migraţiei politice
USL va înainta, miercuri, Parlamentului, trei proiecte de lege care vizează reducerea numărului senatorilor şi deputaţilor la maximum 300, interzicerea migraţiei politice şi dobândirea mandatelor de parlamentari de către candidaţii care câştigă cele mai multe voturi în colegii.
EXCLUSIV: Legi USL pentru Legislativ cu 300 parlamentari şi interzicerea migraţiei politice (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
Surse din PSD au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că USL a finalizat trei proiecte de lege privind modificarea actualei legislaţii electorale şi le va depune, miercuri, la Parlament.
Cele trei proiecte au fost elaborate ca reacţie la reforma Constituţiei şi a legii electorale propuse de Administraţia Prezidenţială.
Conform surselor citate, unul dintre proiectele legislative care vor fi propuse se va referi la reducerea numărului de parlamentari la maximum 300.
Un al doilea proiect de lege vizează modificarea sistemului de vot, propunând alegerea parlamentarilor tot în sistem uninominal, după modelul care funcţionează în cazul primarilor. Astfel, USL propune dobândirea mandatelor de parlamentari de către candidaţii care câştigă cele mai multe voturi în colegii.
O a treia lege care va fi propusă de USL prevede interzicerea migraţiei politice, stabilind că un parlamentar ales sub sigla unei formaţiuni îşi pierde mandatul dacă demisionează din partidul respectiv.
-
CANNES 2012: Filmul lui CRISTIAN MUNGIU a luat DOUĂ PREMII - cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină. MICHAEL HANEKE a câştigat Palme d'Or
Cristian Mungiu şi-a adjudecat duminică premiul pentru scenariu, pentru pelicula "După dealuri", cu care a fost prezent în acest an în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. citeşte tot
-
GRECII ÎMPOTRIVA LUI LAGARDE: Nu ne vindeţi gogoşi, doamnă! Nu ne luaţi drept idioţi!
Externe ieri, 20:03
Grecii erau furioşi, duminică, şi îşi exprimau pe Internet profundul dezacord faţă de declaraţiile directoarei FMI Christine Lagarde, care au determinat peste 10.000 de comentarii pe pagina sa de Facebook şi înfiinţarea paginii intitulate "Grecii împotriva lui Lagarde",. citeşte tot





Nu prea eşti atent Popei!USL vrea bicameralism nu ce vrea marinarul turmentat...
INCREDIBIL - no s-o traiesc si pe asta...............se pun lenesii in miscare.....INCREDIBIL........
Nu prea eşti atent Popei!USL vrea bicameralism nu ce vrea marinarul turmentat...