Fenechiu: PNL va iniţia moţiune de cenzură la asumarea răspunderii Guvernului
Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a declarat, luni, că PNL va iniţia cu siguranţă o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Boc, în condiţiile în care Executivul îşi va asuma răspunderea pentru mai multe legi, inclusiv cele ale educaţiei.
"Vă pot spune cu siguranţă că moţiunea de cenzură va exista, pentru că în România sunt probleme mult prea importante pentru a fi rezolvate în două zile, aşa cum doreşte premierul emil Boc. Nici legile educaţiei nu pot fi rezolvate pe genunchi şi nici alte prevederi legislative care s-au dovedit nocive pentu România, cum ar fi impozitul forfetar", a spus Fenechiu.
El a adăugat că PNL nu a avut încă discuţii cu UDMR pe tema moţiunii de cenzură. "Vom discuta şi cu colegii de la UDMR", a precizat Fenechiu.
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu a declarat, duminică, la Covasna, că PNL pregăteşte o moţiune de cenzură pe tema asumării răspunderii Guvernului.
-
CANNES 2012: Filmul lui CRISTIAN MUNGIU a luat DOUĂ PREMII - cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină. MICHAEL HANEKE a câştigat Palme d'Or
Cristian Mungiu şi-a adjudecat duminică premiul pentru scenariu, pentru pelicula "După dealuri", cu care a fost prezent în acest an în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. citeşte tot
-
GRECII ÎMPOTRIVA LUI LAGARDE: Nu ne vindeţi gogoşi, doamnă! Nu ne luaţi drept idioţi!
Externe ieri, 20:03
Grecii erau furioşi, duminică, şi îşi exprimau pe Internet profundul dezacord faţă de declaraţiile directoarei FMI Christine Lagarde, care au determinat peste 10.000 de comentarii pe pagina sa de Facebook şi înfiinţarea paginii intitulate "Grecii împotriva lui Lagarde",. citeşte tot





Nu exista comentarii