Fifor: Decizia de încetare a activităţii Comisiei Călăraşi va fi luată probabil de plenul reunit

Preşedintele Comisiei parlamentare Călăraşi, Mihai Fifor, a declarat, miercuri, că decizia privind încetarea activităţii comisiei va fi luată, probabil, de plenul reunit al Parlamentului, iar raportul comisiei nu va mai fi prezentat.

106 afișări
Imaginea articolului Fifor: Decizia de încetare a activităţii Comisiei Călăraşi va fi luată probabil de plenul reunit

Preşedintele Comisiei parlamentare Călăraşi, Mihai Fifor (Imagine: Tibi Bologh/Mediafax Foto)

Fifor a precizat că a luat act de punctul de vedere al deputaţilor jurişti privind încetarea activităţii comisiei Călăraşi, arătând că aşteaptă şedinţa Birourilor Permanente reunite pentru a vedea ce se întâmplă mai departe.

“Am luat act de faptul că deputaţii din Comisia juridică au analizat solicitarea Birourilor Permanente reunite pentru un punct de vedere legat de situaţia juridică a comisiei noastre. Înţeleg că există un articol în Regulamentul Camerei Deputaţilor care prevede că atunci când începe o urmărire într-un dosar din partea unui organism al statului orice activitate a unei comisii parlamentare de anchetă să înceteze. Prin umare, aşteptăm ca săptămâna viitoare Birourile Permanente reunite să vadă punctul de vedere al Comisiei juridice şi să comunice prin urmare Comisiei noastre decizia lor. Reamintesc că această comisie funcţionează printr-un mandat dat de plenul reunit al Parlamentului, prin urmare, probabil, pe decizia comisiei juridice şi a Birourulor permanente reunite, tot în acest mod se va încheia şi activitatea comisiei noastre. Se discută acolo de predarea documentelor pe care comisia le are în acest moment în posesie, dar este timpuriu. Până săptămâna viitoare să mai aşteptăm ce decid Birourile Permanente reunite şi să putem să trecem şi noi la acţiune”, a afirmat Fifor.

El a adăugat că este cel mai probabil ca raportul comisiei să nu mai fie prezentat.

“Aşteptăm decizia Birourilor Permanente reunite de marţi şi atunci vedem ce se întâmplă mai departe, dar cel mai probabil acest raport nu va fi prezentat. Noi avem raportul, am spus-o de mai multe ori, iar documentele care au stat la baza funcţionării comisiei noastre, documente fie de la instituţii centrale ale statului, fie din judeţul Călăraşi, probabil că vor merge către instituţiile abilitate, cele care de altminteri se şi ocupă în acest moment de acest dosar”, a mai spus Fifor.

El a mai arătat că membrii comisiei sunt la dispoziţia solicitărilor Parchetului în privinţa documentelor comisiei şi că până acum nu au fost contactaţi.

“Noi suntem la dispoziţia oricărei astfel de solicitări şi cred că este în interes general ca toate informaţiile să meargă acolo unde sunt necesare”, a arătat Fifor, adăugând că până acum nu a existat niciun fel de corespondenţă cu instituţiile statului implicate.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis, miercuri, că activitatea Comisiei de anchetă Călăraşi a încetat în momentul în care s-a deschis o procedură judiciară în acest caz, preşedintele comisiei, Bogdan Ciucă, precizând că documentele acesteia sunt puse la dispoziţia organelor în drept.

Deputaţii jurişti au luat acestă decizie în unanimitate, invocând articolul 74 din Regulamentul Camerei, care precizează că se constată că o comisie parlamentară de anchetă încetează de drept în momentul deschiderii unor proceduri judiciare privitoare la fapte sau activităţi care constituie obiectul ei.

Birourile Permanente ale celor două Camere au sesizat comisiile juridice pentru un punct de vedere privind situaţia comisiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici