Flutur: PDL nu tolerează atacurile lui Ponta-procuror obraznic cu adversarii, avocat slugarnic la PSD
Secretarul general adjunct al PDL Gheorghe Flutur a declarat că PDL nu va tolera nicio ameninţare şi niciun atac din partea lui Victor Ponta, un "procuror obraznic" pentru adversarii politici şi un "avocat slugarnic" pentru membrii PSD, "boţul de mămăligă din undiţa lui Năstase" pentru electorat.
Flutur: PDL nu tolerează atacurile lui Ponta-procuror obraznic cu adversarii, avocat slugarnic la PSD (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
"Având în vedere comportamentul nervos, neliniştit, agresiv şi calomniator al PSD în ultima perioadă, prin vocea lui Victor Ponta, PDL atenţionează că nu va tolera nicio ameninţare, atac sau calomnie la adresa noastră", a afirmat Flutur, duminică, într-o conferinţă de presă.
El a arătat că PDL a făcut ceea ce trebuie în lupta împotriva corupţiei, iar atacurile de "netolerat" ale lui Ponta la adresa PDL arată că frica din partea PSD este justificată.
"Ultimele declaraţii şi atacuri calomniatoare, de netolerat din partea PSD, arată că frica, neliniptea este justificată. Vin de la Suceava, dintr-un judeţ de unde îi transmit lui Ponta că are motive să-i fie frică. Lumea vorbeşte despre ciorchinele firmelor pesediste din vămile cu Ucraina. De 10 ani le merge foarte bine în tranzacţiile cu materiale, îngrăşăminte chimice şi alte produse. Au ajuns până acolo încât să mute sediul vămii Dorneşti de la stat la un privat, la o persoană fizică. Vamă acasă, la un privat, în familie", a susţinut Flutur.
Liderul PDL a mai spus că "vorbeşte lumea" despre aceste lucruri şi că "PSD trebuie să înţeleagă o dată pentru totdeauna că trebuie să dea banii înapoi la bugetul de stat".
"Nu e suficient să plimbi documentele de provenienţă a mărfii prin mai multe ţări, prin offshore-uri pentru a eluda taxele vamale şi pentru asta îi spun şi lui Victor Ponta şi pesediştilor: e dureros, dar trebuie să dea banii la bugetul de stat înapoi pentru că e nevoie pentru pensii, salarii şi cred că trebuie să-şi facă curăţenie şi să se uite în curtea lor mult mai bine", a adăugat Gheorghe Flutur.
El a mai spus că toate atacurile lui Victor Ponta la adresa PDL se explică prin faptul că acesta a pierdut supremaţia în "alianţa socialistă" şi este pe punctul de a pierde şi în faţa lui Adrian Năstase şi Mircea Geoană.
"Victor Ponta este pentru adversarii politici un procuror obraznic şi este pentru proprii membri de partid un avocat slugarnic, mergând până acolo încât să ameninţe justiţia şi să incite la nerespectarea statului de drept. Victor Ponta este cel care s-a urcat pe sforile trase de Adrian Năstase şi Ion Iliescu, pentru că PSD avea nevoie de o mască nouă pe o faţă îmbătrânită şi obosită. Rolul lui Victor Ponta în PSD este foarte clar: este boţul de mămăligă din undiţa lui Năstase, care are rolul de a momi electoratul către PSD. Greu de crezut că îl va duce la îndeplinire", a mai arătat Flutur.
Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că Gheorghe Flutur, Gheorghe Falcă şi Sorin Blejnar sunt cei care "strâng banii din toate zonele de evaziune şi de corupţie", iar cei trei ar trebui să semneze "protocolul strângătorilor de bani din vămi".
-
Ponta: Declaraţiile unor oficiali maghiari în cazul Jozsef nu sunt în linia relaţiei de buni vecini
Politic ieri, 23:02
Premierul Victor Ponta afirmă că declaraţiile unor oficiali maghiari pe tema reînhumării poetului Nyiro Jozsef, printre care preşedintele Parlamentului ungar, "nu sunt în linia relaţiei de bună-vecinătate dintre statul român şi cel maghiar" şi anunţă că va discuta problema cu prim-ministrul Ungariei citeşte tot
-
CANNES 2012: Filmul lui CRISTIAN MUNGIU a luat DOUĂ PREMII - cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină. MICHAEL HANEKE a câştigat Palme d'Or
Cristian Mungiu şi-a adjudecat duminică premiul pentru scenariu, pentru pelicula "După dealuri", cu care a fost prezent în acest an în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. citeşte tot





Bre, sa stii ca PSD-istii e de vina ca Poporul sufera de foame, ca nu da de mancare Poporului, bre. Eu zic sa iesim toti pdl-istii in strada si sa fortam asfel PSD-istii sa ne dea de mancare, bre!
PSD-istii astia e naspa, bre! Noi am stiut de mult asta si de-asta ne-am pupat cu ei dupa ultimele alegeri parlamentare! Treaba e ca nesuferitul asta de Ponta este incredibil de capabil, cu o coloana vertebrala de nezdruncinat si cu o carisma irezistibila! Asa ca trebuie tocat !
Asteptam comunicatul oficial despre spargerea PDL in bucati. Cu Dan Pasat si Monica Ridzi cum ramane??