Flutur: Ponta şi Antonescu rămân şomeri în acuzaţii. Măsurile Guvernului, confirmate de toată Europa

Prim-vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, sâmbătă, că liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu rămân "şomeri în acuzaţii" după ce UE a confirmat necesitatea măsurilor de austeritate luate deja de Guvern.

256 afișări
Imaginea articolului Flutur: Ponta şi Antonescu rămân şomeri în acuzaţii. Măsurile Guvernului, confirmate de toată Europa

Gheorghe Flutur (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax foto)

Gheorghe Flutur a afirmat, la Conferinţa judeţeană a UNPR Suceava, că le mulţumeşte acestora pentru solidaritatea la guvernare, adăugând că este momentul ca împreună să explice populaţiei ceea ce s-a întâmplat în timpul acestei guvernări şi necesitatea măsurilor de austeritate.

"Ceea ce am făcut la guvernare e confirmat acum de o Europă întreagă. Vor face tăieri de salarii şi italienii şi spaniolii şi nemţii. Ponta şi Antonescu vor rămâne şomeri în acuzaţii. Cu buget restricţionat ce pot promite? Promisiunile lor ne duc la un deficit de 15 la sută", a spus Flutur.

El a apreciat că populaţia a început să înţeleagă necesitatea măsurilor, ceea ce explică şi "dezumflarea USL" în sondaje.

"În afară de «Jos Băsescu!» ce altceva mai au în program? Această alianţă superglue este o alianţă a urii şi vorbesc acum de suspendarea preşedintelui pentru că mai sunt credibili în propriile lor partide doar dacă ţipă la Băsescu", a spus liderul PDL.

Gheorghe Flutur a mai declarat că viitoarele alegeri vor fi câştigate de alianţa care va spune oamenilor adevărul şi nu de cea care face promisiuni fără acoperire. "Să fim prudenţi şi înţelepţi şi să spunem adevărul. Coaliţia noastră va putea câştiga dacă spunem adevărul", a spus prim-vicepreşedintele PDL, care a subliniat că oamenii înţeleg că nu sunt bani.

"Cămara e goală. De unde să împarţi?", a afirmat Flutur.

El le-a mai cerut membrilor UNPR Suceava să nu permită PSD şi USL să calomnieze actuala coaliţie la guvernare şi i-a asigurat de prietenia şi sprijinul PDL cu care îşi asumă această "cale progrestistă".

"Uşor nu e. Nimeni nu poate promite lapte şi miere dacă nu muncim", a conchis prim-vicepreşedintele PDL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici