- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
- Politicieni
- ZOOM
Geoană: A fost o greşeală introducerea hotărârilor Parlamentului sub jurisdicţia CC
Preşedintele Comisiei de Politică Externă din Senat, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, că a fost o greşeală introducerea sub jurisdicţia Curţii Constituţionale a hotărârilor Parlamentului, România fiind singura ţară din Europa unde se cenzurau aceste hotărâri ale Legislativului.
Potrivit lui Mircea Geoană, modificarea legislaţiei şi trecerea hotărârilor Parlamentului sub controlul Curţii Constituţionale s-a produs, de-a lungul timpului, din cauza "nerăbdării şi a acestui neastâmpăr pe care toate formaţiunile politice le-au dovedit de-a lungul timpului, şi care crează efecte perverse".
"A fost o greşeală introducerea sub jurisdicţia Curţii Constituţionale a hotărârilor Parlamentului. Parlamentul este o putere în statul român şi hotărârile sale interne, nu legile, ci hotărârile Parlamentului sunt hotărâri suverane ale Legislativului naţional. Nu aveau ce căuta sub lupa şi atenţia Curţii Constituţionale", a spus Geoană.
El a arătat că "în nicio ţară din Europa nu sunt cenzurate hotărârile Parlamentui, ci doar legile, aşa cum şi modul de protejare a preşedintelui după suspendarea din 2007 a creat o modificare de regulă a jocului şi s-a schimbat legea referendumului".
"Cred că ambele abordări au fost greşite. O ţară nu se poate aşeza pe reguli clare dacă nu are şi o perioadă de reguli neschimbate ale jocului", a ţinut să precizeze preşedintele Comisiei de Politică Externă.
El a mai menţionat că de ambele părţi au fost excepţii, iar faptul că acum sunt corectate nu fac decât să aducă situaţia la normal faţă de situaţia precedentă. "Şi referendumul de demitere a preşedintelui era în varianta mai simplă dar nici Curtea Constituţională, deşi este vecină aici cu noi la Senat, nu are ce căuta în mod normal în hotărârile interne ale Parlamentului,. Suntem o putere independentă şi suverană, aşa cum justiţia este o putere suverană şi independentă în România", a declarat Geoană.
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege care elimină posibilitatea contestării la Curtea Constituţională a hotărârilor adoptate de Parlament, iniţiativa legislativă întrunind 168 de voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi 16 abţineri.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »
-
Antonescu: Premierul avea alergie la portocaliu, azi e rezervat la galben şi albastru. Roşu e destul
Liderul PNL, Crin Antonescu, a spus, sâmbătă, la Congresul UDMR, că i-a crescut inima când a văzut steagul secuiesc, în culorile galben şi albastru, aceleaşi ca ale PNL, spunând că premierul Ponta, care "până nu de mult avea o mică alergie la portocaliu, azi e rezervat la galben şi albastru". citeşte tot
-
Ponta: Respect steagul secuiesc. Nu am vrut să fie la pupitru să nu se creadă că e steagul PNL
Politic astăzi, 11:30
Premierul Victor Ponta a spus, la Congresul UDMR, că respectă steagul secuiesc - care se afla pe pupitru la discursurile unor reprezentanţi UDMR, dar care a fost luat când a vorbit Ponta -, dar nu a vrut să fie acolo "ca să nu se creadă că e steagul PNL". citeşte tot





Nu exista comentarii