Geoană a primit NUP de la Parchetul ICCJ în cazul sesizării ANI

Parchetul instanţei supreme a dispus neînceperea urmăririi penale (NUP) pentru infracţiunea de fals în declaraţii faţă de preşedintele Senatului, Mircea Geoană, rezoluţia fiind dată ca răspuns la sesizarea ANI, au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, surse politice.

21 afișări
Imaginea articolului Geoană a primit NUP de la Parchetul ICCJ în cazul sesizării ANI

Geoană a primit NUP de la Parchetul ICCJ în cazul sesizării ANI (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Parchetul de pe lângă ICCJ a admis rezoluţia privind neînceperea urmăririi penale în cazul senatorului Mircea Geoană, în data de 4 mai, aceasta fiind transmisă la cabinetului preşedintelui Senatului miercuri, 12 mai, au precizat sursele citate.

"Parchetul de pe lângă ICCJ dispune NUP pentru infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de articolul 292, Cod Penal, faţă de senatorul Dan Mircea Geoană, preşedintele Senatului României", se arată în rezoluţia Parchetului, potrivit surselor citate.

La sfârşitul lunii ianuarie, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) l-a reclamat la Parchetul instanţei supreme pe preşedintele Senatului, Mircea Geoană, pentru fals în declaraţii în legătură cu achiziţionarea unui apartament şi a două locuri de parcare în valoare 733.000 de euro.

Mircea Geoană a susţinut atunci că acţiunea ANI în cazul său reprezintă o încercare vădită de defăimare a sa în ochii opiniei publice, fiind "o vendetă politică a celor care conduc astăzi România şi o încercare de a interveni şi a influenţa rezultatul alegerilor din PSD".

Geoană, care la acea vreme era preşedinte al PSD, a mai declarat că acuzele ANI la adresa sa fac parte dintr-un atac coordonat de la vârful statului român, respectiv de către Traian Băsescu, a cărui miză este discreditarea şi punerea PSD "cu botul pe labe".

Congresul PSD pentru alegerea noi conduceri a partidului s-a desfăşurat în 20 februarie, iar Mircea Geoană a pierdut competiţia pentru şefia formaţiunii, câştigată de Victor Ponta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici