Geoană: Declar inadmisibilă cerea făcută de senatorii independenţi şi nu o voi supune votului

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, "inadmisibilă" solicitarea senatorilor independenţi de revocare a sa din funcţia de preşedinte al acestei Camere, menţionând că nu o va suspune votului plenului.

Geoană: Declar inadmisibilă cerea făcută de senatorii independenţi şi nu o voi supune votului (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Suntem în faţa unei situaţii pe care am mai întâlnit-o. S-a făcut referire la un moment identic din urmă cu 5 ani, când s-a încercat de o majoritate conjuncturală înlocuirea preşedintelui Senatului de atunci, Nicolae Văcăroiu", a declarat Mircea Geoană.

El a amintit că, în conformitate cu decizia CCR pronunţată la acel moment, singurul grup parlamentar care poate cere revocarea preşedintelui Senatului este cel care l-a propus la început de mandat.

"Această decizie e atât de clară. Curtea Constituţională consideră că o configuraţie politică trebuie să-şi păstreze logica pe durata întregului mandat şi nu consideră că o majoritate conjuncturală reprezintă schimbarea preşedintelui Senatului", a adăugat Geoană, care a precizat că decizia Curţii Constituţionale specifică explicit că se doreşte evitarea unei instabilităţi perpetue în România.

De asemenea, el a mai spus că nu consideră că cineva poate să invoce "o modalitate necolegială sau încercări de a frâna iniţiative legislative", menţionaânmd că rolul său este "de a crea stabilitate".

"Atmosfera de colegialitate, atmosfera constructivă a fost şi va rămâne un lucru pe care îl voi impune. Prezenţa mea la preşedinţia Senatului nu împiedică actul guvernării", a adăugat Mircea Geoană.

El a mai spus că solicitarea de revocare "este evident, indubitabil şi clar ca lumina zilei neconsonstituţională, neregulamentară şi, deci, inadmisibilă", drept urmare nu va supune votului solicitarea de introducere a unui nou punct pe ordinea de zi.



comentează şi tu Momentan sunt 3 comentarii
Taguri:
GEOANĂ SENAT ,
senat sedinta
COMENTARII
  • IOU 10 mar 2010

    Ceea ce se incearca de catre "independentii" si partidele aflate la putere este ca basescu sa ajunga sa-si puna oamenii in toate punctele cheie necesare unei dictaturi.
    Prostirea romanilor cu astfel de circuri nu face decat sa adanceasca efectele crizei, criza pe care insusi matelotul alcoolist a vazut-o desi foarte tarziu, dupa promisiunile facute profesorilor si alegerile din toamna lui 2008.
    Pedelistii nu au ce cauta la conducerea Romaniei!!!!!!!!!!!!!

  • Petrache 10 mar 2010

    Cei care vor sa incalce CONSTITUTIA sunt tradatorii de partid care au fost votati pt apartenenta lor politica si nu pt ceea ce reprezentau ei individual. Acesti asa-zisi 'independenti' sunt doar sclavii lui basescu traian, matelotul chiombaliu, cel care aduce dictatura in Romania.
    Numai un dictator poate sa incalce CONSTITUTIA, iar cei care in servesc nu sunt decat sclavii si uneltele acestuia.

  • loveinhell 10 mar 2010

    f bine ca singuru care poate sa o puna in plen e geoana si nu cred ca e asa de dus sa o puna deci va tine anii de zile incercarea de a o introduce in plen dezbaterea asta oricum imi bag * de au votat cu chioru

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa