Geoană: După alegeri va trebui încheiat un acord distinct care să dea garanţii lui Iohannis
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, că este "absolut evident" pentru el şi Antonescu, că Iohannis "va avea ultimul cuvânt cu privire la selectarea echipei pe care o va conduce", susţinând necesitatea încheierii unui acord politic distinct care să-i ofere garanţii lui Klaus Iohannis.
Geoană: După alegeri va trebui încheiat un acord distinct care să dea garanţii lui Iohannis (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)
"Va trebui ca după alegerile prezidenţiale să avem între partidele care vor compune viitoarea majoritate şi primul-ministru desemnat un acord distinct în care să putem să-i oferim domnului Iohannis garanţii cu privire la modul în care va funcţiona această majoritate. Suntem dispuşi cei doi lideri care compun partidele centrale ale acestei majortiăţi să-i oferim domnul Iohannis posibilitatea de a se exprima într-un Guvern politic, dar păstrând şi respectând statutul de independenţă pe care domnia sa îl are", a spus Geoană.
Întrebat ce se va întâmpla dacă Iohannis nu este de acord cu un ministru propus de PSD, Geoană a spus că Iohannis "are ultimul cuvântcu privire la componeţa cabinetului pe care îl va conduce".
"Dacă cineva propus de noi nu este acceptat de către dl Iohannis, acesta are dreptul că refuze acea propunere a noastră", a precizat liderul PSD..
El a menţionat că vor exista discuţii foarte rapide cu privire la programul de guvernare după 6 decembrie, anunţând că în acest moment liderii intenţionează să invite la Bucureşti cât mai rapid principalii parteneri internaţionali, urmând să aibă o discuţie şi cu guvernatorul BNR.
În plus, Geoană a spus că viitoare a guvernare ar avea de atins două obiective, înainte de a veni în faţa Parlamentului cu un program de guvernare şi cu un prim-ministru şi înainte ca el, Mircea Geoană, să depună jurământul în condiţiile în care va deveni preşedinte: cea mai competentă echipă guvernamentală pe care o poate oferi România şi un program de guvernare care să nu fie doar pe hârtie.
-
Antonescu: Nu ne potrivim stilistic cu suflul nou al discursului lui Ponta
Politic astăzi, 16:44
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că liberalii nu se potrivesc "stilistic" cu "suflul nou" al discursului liderului PSD Victor Ponta. citeşte tot
-
Liderii politici din Grecia au încheiat acordul privind reformele şi măsurile de austeritate
Economic astăzi, 16:27
Liderii politici din Grecia au încheiat acordul privind reformele şi măsurile de austeritate necesare obţinerii celui de-al doilea program de susţinere financiară de 130 de miliarde de euro, cu câteva ore înainte de o reuniune a miniştrilor de Finanţe din zona euro, au declarat surse guvernamentale. citeşte tot





eRomania si-a ales deja presedintele!
http://eromania.wordpress.com/2009/12/06/eromania-si-a-ales-presedintele/
CEA MAI BUNA ECCHIPA ESTE PSD VOTATI GEOANA PRESEDINTE
Am auzit in 2004 un sac de promisiuni iar acum, in 2009 nu vad nici o schimbare in bine in aceasta tara. De ce as crede acum ca ceea ce ne spune domnul Mircea Geoana sunt minciuni? In 2004 nu am mai crezut ca sunt minciuni?