Geoană: Nu există incompatibilitate între funcţia de preşedinte al Senatului şi statutul de candidat

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, nu va demisiona din funcţie, pe modelul liderului PNL Crin Antonescu, el susţinând, într-un comunicat transmis marţi, că nu există nicio incompatibilitate între funcţia sa şi statutul de candidat PSD la alegerile prezidenţiale.

Geoană: Nu există incompatibilitate între funcţia de preşedinte al Senatului şi statutul de candidat (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Întrucât nu folosesc fonduri publice în acţiunile de campanie şi întrucât sunt prezent la lucrările Senatului, nu există nicio incompatibilitate între funcţia pe care o deţin şi statutul de candidat PSD la alegerile prezidenţiale", a declarat Mircea Geoană, ca urmare a solicitării IPP de a demisiona, urmând modelul preşedintelui PNL, Crin Antonescu.

El a mai afirmat, potrivit unui comunicat de presă, că în nicio ţară democratică nu este considerată ca incompatibilitate această dublă postură în care se află orice om politic ales sau numit într-o funcţie.

"Singura preocupare pe care o am în acest moment este ca România să iasă din criză prin crearea de locuri de muncă şi prin repornirea economiei. Identificarea celor mai bune soluţii în această direcţie este numitorul comun al activităţii pe care o depun atât în funcţia de preşedinte al Senatului, cât şi în rolul de candidat PSD în alegerile prezidenţiale", se mai arată în comunicatul semnat de preşedintele Senatului.

Institutul de Politici Publice (IPP) a transmis, marţi, un comunicat în care salută decizia lui Crin Antonescu de a demisiona din funcţia de vicepreşedinte al Senatului şi îi cere lui Mircea Geoană să solicite, în perioada oficială a campaniei pentru prezidenţiale, concediu fără plată, dacă nu chiar să demisioneze din poziţia de preşedinte al instituţiei.

Tot marţi, PDL a transmis că aşteaptă de la candidatul PSD Mircea Geoană să dea dovadă de responsabilitate şi să îşi dea demisia din funcţia de preşedinte al Senatului, pentru a nu folosi resursele publice în campania electorală pentru Preşedinţie.



comentează şi tu Momentan sunt 5 comentarii
Taguri:
GEOANĂ ,
funcţie ,
senat ,
candidatură ,
alegeri ,
alegeri prezidenţiale
COMENTARII
  • Fuckiroo 2 sep 2009

    O mare porcarie. Maine-poimaine o sa vedem ca presedintele IPP se intalneste cu Nea Traian la o masa si sunt prieteni buni, cum a fost si cu panaramoteca aia de la alegerile parlamentare europene. Astea-s niste abureli pe care nu le mai inghit si totul poarta marca Basescu & Co.

  • JE 2 sep 2009

    Antonescu a demisionat pt ca el chiar si cu acea functie in parlament tot nu ar facut mare branza. El inceearca sa atraga simpatia electoratului exact cum a facut Basescu in 2004 cand a declarat razboi coruptiei adica frectie la picior de lemn.

  • prostanacu' 2 sep 2009

    nu exista incompatibilitate intre m.gioana si un porc

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa