Geoană: România poate fi şi punte între Est şi Vest, şi tigrul Europei Centrale şi de Est

Într-un editorial publicat în Ziarul Financiar, senatorul Mircea Geoană comentează posibilităţile de creştere economică ale României în următorii ani, în contextul situaţiei din Uniunea Europeană.

144 afișări
Imaginea articolului Geoană: România poate fi şi punte între Est şi Vest, şi tigrul Europei Centrale şi de Est

Mircea Geoană (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)

„La Gala Premiilor ZF, întrebat de Cristian Hostiuc cum vede economia României în următorii 5 ani, guvernatorul Isărescu a făcut un comentariu important: adevărata întrebare este cum reuşim să creştem cu 4-5% pe an fără să sacrificăm stabilitatea macroeconomică atât de greu câştigată. Guvernatorul are dreptate. Potenţialul de creştere economică al României şi al întregii regiuni a scăzut de la 5 la 2%. Recentul raport al tranziţiei al BERD atrage atenţia asupra faptului că această tendinţă riscă să distrugă şansa noilor veniţi în UE să aibă o convergenţă reală cu media UE, agravând fracturile istorice ale continentului şi punând în pericol grav însăşi existenţa proiectului european.

Răspunsul este unul singur: România trebuie să-şi regândească modelul de creştere şi dezvoltare şi să se înarmeze cu pârghii de politică economică prin continuarea reformelor structurale, o nouă politică industrială, o diplomaţie economică şi o vastă ofensivă de reclădire a reputaţiei noastre externe şi un grad înalt de absorbţie a fondurilor europene. Dar, mai ales, „evadarea“ din poziţia actuală de economie şi ţară de frontieră (accentuată de refuzul Ucrainei de a a semna la Vilnius Acordul de Asociere cu UE) şi transformarea noastră într-un stat-pivot, ancorat solid şi perseverent în economia Europei şi în logica transatlantică, dar capabilă să fie şi punte între Est şi Vest, între cei doi plămâni ai economiei mondiale: zona europeană şi, în curând, vastul spaţiu de liber-schimb între UE şi SUA pe care TTIP îl va crea şi spaţiul euro-asiatic în care nu doar China, dar şi India, Turcia, Kazahstan, zona Golfului sau Rusia reprezintă tot atâtea oportunităţi pentru schimburi comerciale şi fluxuri de investiţii, atât de necesare creşterii economice la ritmuri înalte în condiţii de stabilitate macroeconomică şi costuri de finanţare tot mai reduse“, spune MMircea Geoană

Totodată, Mircea Geoană atrage atenţia că a dezvolta schimburi comerciale cu state care nu sunt în Vest nu reprezintă o abdicare de la Parteneriatul Strategic pe România - SUA sau de la angajamentele ţării noastre cu statele europene şi euro-atlantice.

„Fiţi un jucător regional, fiţi o punte către celelalte ţări din regiune“, ne-a spus Joe Biden la întâlnirea cu premierul român. „România poate deveni un tigru al Europei Centrale şi de Est“, transmite premierul chinez. A gândi strategic, a dezvolta schimburi comerciale cu state care nu sunt în Vest nu reprezintă o abdicare de la Parteneriatul Strategic pe care îl avem cu SUA sau de la angajamentele noastre europene şi euro-atlantice. A fi o „punte“ între Est şi Vest nu înseamnă altceva decât să fim inteligenţi şi să ne punem geografia, oamenii şi resursele la treabă. Iar vocilor uşor ipocrite, care atenţionau de la Bruxelles cu privire la “pericolul” pe care l-ar putea atrage o mai mare deschidere a ţărilor din regiune către investiţiile din China, le răspund că adevăratul risc pentru UE nu este reprezentat de posibilitatea ca investiţiile din această ţară să se îndrepte către România sau schimburile comerciale cu ţările din regiune să crească. Adevăratul risc cu care se confruntă astăzi UE este ca discrepanţele dintre statele din estul şi sud-estul Uniunii şi cele din nord şi centru să crească şi mai mult. Investiţii şi comerţ intra-europene trebuie completate şi nu substituite cu investiţii şi comerţ în afara Europei. Aşa fac toate statele europene, aşa trebuie să facă şi România“, adaugă Mircea Geoană.

În final, senatorul spune că mai trebuie făcut un lucru: „găsirea unui nou consens naţional pentru anii care vin în jurul unui Proiect de Societate care să ducă România din categoria statelor emergente în cel al lumii dezvoltate. Resincronizarea în plan politic intern nu va fi, din păcate, posibilă până la alegerile prezidenţiale de anul viitor. Însă obligaţia solemnă a viitorului preşedinte, a guvernului, a majorităţii, dar şi a opoziţiei parlamentare, a mediului economic, sindical şi academic, a românilor din ţară şi străinătate este de a recrea mediul de încredere şi ambiţie în jurul unui nou proiect de ţară, aşa cum s-a reuşit pentru integrarea României în NATO şi UE în deceniul precedent.“

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici