Geoană: Vom semna un acord post-electoral cu PNL pentru alegerile locale

PSRO şi PNL vor semna un acord post-electoral pentru alegerile locale, a anunţat dumincă liderul social-democrat, Mircea Geoană, care a lansat un apel către alte "formaţiuni mici, nou create", inclusiv ONG-uri, în vederea unei colaborări cu partidul său.

Geoană: Vom semna un acord post-electoral cu PNL pentru alegerile locale (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)

"Decizia noastră este să intrăm într-o discuţie post-electorală şi un acord politic post-electoral cu PNL este cel pe care astăzi l-am stabilit ca fiind un pas pe care suntem dispuşi să-l facem în perioada imediat următoare", a declarat Geoană într-o conferinţă de presă.

"Nu este vorba de o alianţă politică, este vorba de un acord politic post-electoral. Mergem pe liste proprii, avem candidaţi proprii, avem oferta noastră politică, suntem un partid de centru stânga modern, suntem social-democraţi moderni. Liberalii au altă doctrină, foarte bine. Nu creăm niciun fel de amalgam între două doctrine diferite, suntem două partide diferite. Avem un acord de colaborare parlamentară cu PNL din aprilie anul trecut", a detaliat Mircea Geoană termenii acordului cu liberalii.

Liderul PSRO a explicat că acordul presupune "tot ce înseamnă o colaborare în ziua votului şi după ziua votului". Susţinerea candidaţilor celuilalt partid se face, potrivit acordului, doar dacă sunt alegeri locale în două tururi de scrutin, a susţinut preşedintele Geoană.

El a lansat un apel către "alte formaţiuni, mai mici, nou create", inclusiv ONG-uri, pentru colaborare electorală, subliniind că formaţiunea sa are o "predispoziţie pentru o colaborare pe zona ecologistă", dar că nu au fost începute negocieri cu alte partide politice.

"Pentru a asigura majorităţi coerente la nivelul întregii ţări după alegerile locale şi, eventual, parlamentare, când va veni momentul, trebuie să să asigurăm României guvernare naţională şi locală predictibilă, coerentă în jurul unor principii care sunt comune", a mai spus Geoană.

"Există în mod firesc, apropo de spriritul acestui acord, o preferinţă de a continua lupta împotriva coaliţiei răului şi după alegerile locale. În mod natural, acest lucru va fi dezbătut la momentul potrivit, nu vrem să anticipăm lucrurile, dar în mod firesc, dacă facem acest prim pas la locale, în mod natural şi după prima noastră preferinţă ar fi să continuăm acest tip de acord politic post-electoral", a răspuns Geoană întrebat dacă acordul cu liberalii presupune şi o colaborare la alegerile parlamentare.

În ceea ce priveşte stabilirea candidatului PSRO pentru Primăria Capitalei, Geoană a spus că în acest moment nu este în intenţia sa să candideze, subliniind că vrea să aducă în faţă o generaţie nouă de politicieni.

"Au fost foarte multe speculaţii cu privire la alianţe, cu privire la alte moduri de recoagulare a spaţiului politic. Vă spun ce este fundamental pentru 2016 şi vreau să mă adresez românilor, în primul rând, dacă dorim să schimbăm România cu adevărat, nu putem să lăsăm vechiul sistem politic să se reproducă în 2016. (...) Vreau să ducem o luptă nemiloasă împotriva coaliţiei răului, care încearcă cu disperare să păstreze vechiul mod de a face politică în România", a mai spus liderul PSRO.

Mircea Geoană a explicat că, în viziunea sa, "coaliţia răului" este "PSD şi acoliţii lor şi Traian Băsescu, sunt din acelaşi film, încearcă să întoarcă justiţia şi să oprească lupta împotriva corupţiei, toţi".

Protocolul dintre PNL şi PSRO va fi înscris pe oridinea de zi a comisiei de unificare şi a Biroului Politic Naţional al PNL, care vor avea loc luni, potrivit unor surse liberale.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 13 comentarii
Taguri:
MIRCEA GEOANĂ ,
PNL ,
ACORD POLITIC
COMENTARII
  • MJ 15 feb 2016

    Cât de prost sa fi să faci alianță cu PROSTANACUL. la fel de prost! !!!!

  • Nicolae 14 feb 2016

    Pe asta " de stanga" care acum e " de dreapta ' l-a luat Vantu ! :)

  • dani 14 feb 2016

    Iar isi dau astia limbi

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
Ce părea doar un zvon a devenit realitate. Anunţul neaşteptat facut de Gabriela Firea în direct