Giurgiu: Iniţiativa de eliminare a obligativităţii Istoriei în limba minorităţilor va trece de Senat

Deputatul Mircia Giurgiu, a cărui propunere legislativă privind eliminarea obligativităţii predării Istoriei şi Geografiei în limbile minorităţilor a fost adoptată de Cameră, spune că aceasta va trece şi de Senat pentru că un senator va intra în opoziţie şi aceasta va fi, astfel, majoritară.

313 afișări
Imaginea articolului Giurgiu: Iniţiativa de eliminare a obligativităţii Istoriei în limba minorităţilor va trece de Senat

Giurgiu: Iniţiativa de eliminare a obligativităţii Istoriei în limba minorităţilor va trece de Senat (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Giurgiu, aflat în proces de excludere din PDL, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că proiectul său va trece în Senat, în condiţiile în care săptămâna viitoare un senator de la putere va intra în opoziţie, astfel încât opoziţia va avea majoritate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Fac apel la colegii din Senat să voteze propunerea mea legislativă de modificare a Legii educaţiei, care a fost deja aprobată tacit de Camera Deputaţilor. Am promisiuni de la mai mulţi senatori că vor vota acest proiect de lege, care va trece în Senat cu siguranţă. Un senator de la putere va trece în opoziţie la începutul săptămânii viitoare, astfel încât opoziţia va avea majoritate. Legea nu poate fi blocată, ci eventual amânată, şi să nu fie trecută pe ordinea de zi", a spus Mircia Giurgiu, fără a preciza despre ce senator este vorba.

În opinia acestuia, UDMR nu va ieşi de la guvernare până la sfârşitul mandatului, chiar dacă iniţiativa sa va fi adoptată în Senat.

Camera Deputaţilor a adoptat, tacit, propunerea legislativă a deputatului Mircia Giurgiu potrivit căreia se elimină din Legea educaţiei prevederea privind obligativitatea predării Istoriei şi Geografiei în limbile minorităţilor naţionale. Iniţiativa a fost adoptată tacit deoarece termenul stabilit pentru dezbatere şi vot final, 1 mai 2011, a fost depăşit. Comisia pentru învăţământ a propus respingerea proiectului, iar Guvernul nu a transmis un punct de vedere cu privire la acest proiect.

Camera Deputaţilor este primul for sesizat cu acest proiect, Senatul fiind decizional.

Adoptarea iniţiativei "demagogice şi ultranaţionaliste" care elimină obligativitatea predării Istoriei şi Geografiei în limbile minorităţilor dovedeşte defecţiunile coaliţiei, iar susţinerea acesteia ar putea arunca în aer coaliţia, declara, agenţiei MEDIAFAX vicepremierul UDMR Marko Bela.

El preciza că Guvernul şi coaliţia susţin varianta deja adoptată a Legii educaţiei, dar că promovarea acestei iniţiative, adoptate deja tacit de Camera Deputaţilor, ar putea arunca în aer coaliţia.

Preşedintele Camerei, Roberta Anastase, a declarat, pentru MEDIAFAX, că adoptarea eliminării obligativităţii predării Istoriei şi Geografiei în limbile minorităţilor poate fi evaluată ca o defecţiune a coaliţiei, fiind nevoie de o mai mare disciplină a prezenţei grupurilor parlamentare ale puterii.

Liderul senatorilor PDL, Ilie Sârbu, a declarat, miercuri, la RFI, că uşa negocierilor USL cu UDMR este deschisă şi a susţinut că nu sunt şanse ca legea adoptată tacit la Cameră care prevede abrogarea studierii Istoriei şi Geografiei în limba maternă să fie respinsă în Senat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici